Urmele îngrozitoare ale trecerii rușilor prin Borodianka. "E un model. Așa a fost în Siria, în Cecenia, în Georgia, îl vedem și aici"

Data actualizării: Data publicării:
borodianka
Urmările războiului în Borodianka. FOTO: Profimedia Images

În Borodianka, salvatorii ucraineni luptă cu timpul încercând să deblocheze subsolurile în care locuitorii s-au adăpostit de bombardamentele rușilor. Speră să scoată și oameni vii de acolo. Până acum, de sub ruinele a două blocuri au recuperat 26 de cadavre. Procurorul general al Ucrainei acuză forțele Moscovei că a vizat în mod deliberat zone civile. "Nu există niciun obiectiv militar aici. Au bombardat blocurile seara, când erau cei mai mulți oameni acasă. Dovezile crimelor de război ale forțelor ruse sunt la fiecare pas", spune șefa procuraturii ucrainene.

Vadim a povestit experiența îngrozitoare trăită atunci când a vrut să fugă din oraș cu soția și copilul.

"Am scăpat ca prin minune. Bombardamentele erau tot mai puternice cu fiecare zi, iar pe 2 (martie, n.r.) nu am mai putut și am plecat cu soția și copilul să-i duc cât mai departe de strada centrală.

Am plecat pe la 7.30 dimineața, iar la un sfert de oră mă întorceam (în adăpostul de la subsol, n.r.) când a trecut un avion și a aruncat o bombă. Am văzut ce e și aici. Am venit și am văzut că nu mai era nicio clădire în picioare. Am văzut că nu pot face nimic. Am stat acolo o vreme, m-am dus să-mi iau soția și copilul și am plecat pe jos din Borodianka, deoarece nu aveam alte mijloace de transport", a povestit bărbatul.

Procurorul general al Ucrainei: "Putin este cel mai mare criminal de război al secolului XXI"

Irina Venediktova, procurorul general al Ucrainei: "În regiunea Kiev - la Makariv, Borodianka, Bucha, Hostomel, Irpin - am găsit 650 de cadavre, din care 40 de cadavre sunt numai copii. Vladimir Putin este cel mai mare criminal de război al secolului XXI."

Wayne Jordash, avocat al fundației Global Rights Compliance: "Când vezi că acest tipar se dezvoltă, atunci devine tot mai clar că ceea ce vedem sunt crime de război și, de asemenea, crime împotriva umanității.

Aș spune că în Bucha s-ar putea chiar să meargă mai departe. Nu este clar momentan, dar există indicii acolo de genocid".  

Cred că există un model. Pare să sugereze că manualul rusesc - felul în care conduc războiul - se bazează în primul rând pe intimidarea civililor pentru ca aceștia să accepte și să fie de acord cu obiectivele rusești. Așa a fost cazul în Siria, a fost cazul în Cecenia, s-a încercat și în Georgia. Și cred că o vedem și acum. Acest oraș este un bun exemplu.

Vadim: "Mama, fratele meu, soția fratelui, socrii lui sunt încă acolo. La fel și alți oameni, care erau ascunși la subsol. Dar erau oameni și la etajele superioare, și cu copii. Știu sigur că nu au mai ieșit de acolo".  

Pompierii spun că există posibilitatea să mai fie oameni ascunși în subsol.

Artem Cerniș, pompier: "Subsolul este acum sub dărâmături, dar există șansa ca subsolul să fie intact. Vom săpa și vom vedea. Dacă oamenii l-au folosit ca adăpost, atunci poate au luat cu ei mâncare și apă. De aceea există șansa ca acolo să fie oameni în viață. Așa sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu".
 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri