Uniunea Africană salută acordul pentru deblocarea exporturilor de cereale. „E nevoie de un acord imediat de încetare a focului”
Data publicării:
Uniunea Africană (UA) a salutat sâmbătă acordul semnat de Rusia şi Ucraina cu ONU și Turica pentru deblocarea exporturilor de cereale, o „evoluţie binevenită” pentru acest continent confruntat cu un risc acut de foamete, transmite AFP.
Acest acord este „un răspuns” la vizita din iunie în Rusia a şefului statului senegalez Macky Sall, preşedinte în exerciţiu al UE, şi a lui Moussa Faki, preşedintele comisiei UA, care au subliniat în discuţia cu Vladimir Putin „urgenţa revenirii cerealelor din Ucraina şi Rusia pe pieţe mondiale”, a subliniat organizaţia într-un comunicat.
„UA reiterează apelul la un acord imediat de încetare a focului şi deschidere de noi negocieri politice sub auspiciile Naţiunilor Unite, în interesul păcii şi stabilităţii mondiale”, se mai arată comunicatul citat de Agerpres.
Invazia Rusiei în Ucraina, două ţări care asigură împreună 30% din exporturile mondiale de grâu, a condus la o creştere accentuată a preţurilor la cereale, ulei, dar şi fertilizatori.
ONU se teme de „un uragan al foametei”, mai ales în ţări africane care importă peste jumătate din necesarul lor de grâu din Ucraina sau Rusia.
Cornul Africii (Kenya, Etiopia, Somalia, Djibouti), în special, se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 40 de ani, iar cel puţin 18 milioane de oameni sunt afectaţi de foamete.
Acordul semnat vineri la Istanbul de Rusia şi Ucraina prevede crearea de „culoare securizate” care să permită circulaţia în Marea Neagră a navelor comerciale, pe care Moscova şi Kievul se angajează „să nu le atace”, a indicat un responsabil al ONU.
Oficialii ONU au spus că speră ca transporturile preliminare să înceapă cât mai curând sâmbătă, cu speranța de a atinge nivelurile de dinainte de război din cele trei porturi ucrainene, adică o rată de 5 milioane de tone de cereale pe lună. Acordul va fi valabil pentru 120 de zile, dar va putea fi reînnoit și nu se așteaptă ca acesta să fie întrerupt prea curând.