Un tribunal din Rusia a ordonat arestarea a doi jurnaliști italieni. Câți ani de închisoare riscă aceștia

Data actualizării: Data publicării:
jurnalisti italieni
Cei doi jurnaliști italieni riscă cinci ani de închisoare. Sursa Foto: Captura video

Un tribunal rus a ordonat luni arestarea a doi jurnalişti italieni, aflaţi în prezent în afara Rusiei, acuzaţi că au trecut ilegal frontiera din Ucraina în timp ce realizau reportaje în regiunea Kursk, unde forţele ucrainene ocupă o mică parte, informează AFP, potrivit news.ro. 

În ultimele săptămâni, Rusia şi-a intensificat investigaţiile cu privire la o duzină de jurnalişti străini acuzaţi că au intrat în Rusia în timpul avansului armatei ucrainene în regiunea Kursk în luna august.

„După ce au trecut ilegal frontiera în Rusia, Simone Traini şi Stefania Battistini au călătorit într-un vehicul al forţelor armate ucrainene spre oraşul Soudja”, a acuzat instanţa într-un comunicat pe Telegram.

Acest orăşel rusesc se află la aproximativ zece kilometri de frontieră şi este sub control ucrainean.

Cei doi jurnalişti au fost incluşi pe „lista celor căutaţi” de Rusia şi vor fi plasaţi în arest preventiv înaintea unui eventual proces de extrădare, a adăugat el.

Cei doi reporteri riscă până la cinci ani de închisoare, în conformitate cu codul penal din Rusia. 

„Mandatul de arestare împotriva a doi jurnaliști de la RAI este o nouă formă de persecuție împotriva libertății presei”, a scris ministrul italian de externe, Antonio Tajani pe X. „Guvernul italian va apăra întodeauna dreptul la informație independentă”, a mai adăugat acesta. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Forţele ucrainene au atacat regiunea Kursk pe 6 august, cucerind, potrivit Kievului, câteva zeci de localităţi şi aproape o mie de kilometri pătraţi, într-o ofensivă care a luat prin surprindere armata rusă.

Anterior, Ministerul rus de Externe a convocat-o pe ambasadoarea Italiei la Moscova pentru a-i transmite un protest oficial faţă de prezenţa unei echipe a postului italian RAI. 

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...