Un senator local din SUA şi familia sa au murit într-un accident aviatic în Utah

Data publicării:
Doug Larsen
Doug Larsen a fost ales în Senatul statului Dakota de Nord în 2020. FOTO: Facebook/ Doug Larsen

Un senator din Dakota de Nord, soţia sa şi cei doi copii ai lor au murit într-un accident aviatic în Utah, au anunţat luni autorităţile, potrivit BBC.

Avionul în care se aflau Doug Larsen şi familia sa s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat în apropiere de Moab, Utah, unde aeronava se oprise duminică seară pentru realimentare. Pilotul avionului a murit, de asemenea, în accident, a declarat poliţia.

Soţii Larsen se aflau în vizită la familia lor din Scottsdale, Arizona.

Biroul şerifului din comitatul Grand a postat o declaraţie pe Facebook în care a precizat că a fost anunţat despre un „avion care s-a prăbușit” la scurt timp după ce a decolat de pe aerodromul Canyonlands.

Adjuncţii şerifului, Departamentul de Pompieri din comitatul Moab şi paramedicii au ajuns de urgență la faţa locului. Decesul lui Larsen a fost confirmat pentru prima dată de liderul majorităţii Senatului din Dakota de Nord, David Hogue, într-un e-mail adresat colegilor săi, potrivit Associated Press.

„Nu sunt sigur de unde începe doliul în cazul unei astfel de tragedii, dar cred că începe cu rugăciuni pentru bunicii, pentru copilul vitreg supravieţuitor al senatorului Larsen şi pentru familia extinsă a lui Doug şi Amy. Ţineţi-vă familia aproape astăzi”, a declarat Hogue. 

Doug Larsen a fost ales în Senatul statului Dakota de Nord în 2020.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri