Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit luni dimineaţă în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un camion şi un autoturism - au căzut în apă, a anunţat poliţia norvegiană, care a precizat că accidentul nu s-a soldat cu victime.
Luni dimineaţă, poliţia locală a anunţat pe Twitter că, potrivit martorilor, un autoturism şi un camion au căzut în apă după prăbuşirea podului Tretten din sudul Norvegiei.
"O maşină a ajuns în râu, iar remorca camionului se află în apă. Cei doi şoferi au fost găsiţi nevătămaţi", a declarat un ofiţer de poliţie, Terje Krogsad, pentru postul local TV2.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Imaginile transmise de posturile de televiziune arătau autoturismul, parţial scufundat, pe puntea podului prăbuşit în râul Gudbrandsdalslagen şi, puţin mai departe, un camion pe o altă secţiune prăbuşită a infrastructurii, scrie Agerpres.
Şoferul camionului a fost salvat cu ajutorul unui elicopter.
"Nu putem şti sigur dacă au mai fost şi alţi oameni pe pod, însă, în acest stadiu, nu avem informaţii despre alte persoane care ar fi putut să cadă în apă", a adăugat Terje Krogsad.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru dpa că şoferul autovehiculului a reuşit să iasă din maşină.
Podul aflat în localitatea Oyer, la nord de oraşul Lillehammer, erau relativ nou, a declarat purtătorul de cuvânt, precizând că deocamdată nu se ştie ce a provocat prăbuşirea.
Inaugurat în 2012, podul Tretten este o structură din lemn de 148 de metri lungime şi 10 metri lăţime care traversează râul Gudbrandsdalslagen pe un drum secundar. Podul are două benzi de circulaţie pentru vehicule şi un trotuar.
Editor : A.P.