Un fost spion francez, devenit scriitor, a fost arestat pentru divulgare de informații într-o carte autobiografică
Data actualizării: Data publicării:
Un fost spion francez, autor al unei cărţi autobiografice despre activitatea sa, a fost reţinut marţi şi acuzat de divulgare de informaţii secrete de apărare, relatează France Presse, citând o sursă apropiată de caz. Jean-François Lhuillier, acum pensionar, a fost cadru activ al serviciului francez de Informații Externe (Direcţia Generală de Securitate Externă. Acesta a publicat în Franţa în luna iunie cartea cu titlul "Omul din Tripoli", în care povestește despre activitatea ca șef al rezidenței din Libia între 2009 și 2012.
Acest fost locotenent-colonel în serviciul de spionaj francez povesteşte în carte despre activitatea sa ca şef al rezidenţei din Libia între anii 2009 şi 2012, în special despre înlăturarea de la putere a dictatorului Muammar Gaddafi.
Pe 15 septembrie, un alt fost spion al DGSE, care în luna mai a publicat şi el o carte, a fost de asemenea inculpat pentru divulgare de informaţii secrete de apărare naţională. În cartea cu titlul "Spionul, 44 de ani în DGSE", Richard Volange (un pseudonim) rememorează viaţa sa de agent secret, în special misiunile din Africa.
El evocă în special urmărirea până în Djibouti a lui Peter Cherif, veteran al jihadului francez şi bănuit că a avut o influenţă pe lângă Chérif Kouachi, unul dintre atacatorii asupra sediului publicaţiei Charlie Hebdo în 2015 la Paris.
"DGSE a fluierat sfârşitul petrecerii legate de acest obicei pe care-l au aproape toţi foştii spioni de a-şi povesti activitatea din trecut pentru a-şi rotunji veniturile", a declarat agenţiei France Presse avocatul acestuia.