Un fost soldat a primit 23 de ani de închisoare pentru uciderea jurnalistului Jan Kuciak. Moartea lui a răsturnat guvernul din Slovacia

Data actualizării: Data publicării:
jan kuciak - focus

Un fost soldat slovac a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru uciderea jurnalistului Jan Kuciak și a logodnicei acestuia, informează BBC.

Miroslav Marcek, în vârstă de 37 de ani, a recunoscut că i-a ucis pe Jan Kuciak și Martina Kusnirova, amândoi în vârstă de 27 de ani, în februarie 2018.

Kuciak era reporter de investigații pentru publicația aktuality.sk și a scris despre oamenii de afaceri corupți din Slovacia, fraudă cu TVA și fonduri UE, mafia italiană ’Ndrangheta și tentativele acestei organizații de a cultiva relații cu politicienii slovaci.

Moartea lui Kuciak a provocat un scandal imens și a dus la demisia premierului din acea perioadă.

Marian Kocner, un om de afaceri cunoscut, și doi presupuși complici ai acestuia au fost puși sub acuzare în cazul morții lui Kuciak, dar nu au recunoscut acuzațiile. Ei sunt judecați într-un caz separat.

Procurorii l-au acuzat pe Kocner, al cărui nume apare în investigațiile lui Jan Kuciak, că a ordonat crimele - o acuzație pe care afaceristul o neagă.

Miroslav Marcek nu a fost prezent la audierea în care s-a pronunțat sentința, într-un instanță din Pezinok, oraș aflat la nord de Bratislava.

"Fapta a fost comisă cu sânge rece și răutate. Victimele nu au avut nicio șansă să se apere", a spus judecătoarea Ruzena Szabova în instanță.

Procurorul Juraj Novocky, care ceruse 25 de ani de închisoare pentru Marcek, a făcut apel la sentință.

La o audiere din luna ianuarie, fostul soldat a recunoscut că i-a împușcat pe cei doi în casa lor de lângă Bratislava. Aceasta a fost prima crimă comandată în Slovacia la adresa unui jurnalist. Crimele au declanșat proteste ample anti-corupție și au dus la demisia premierului Robert Fico și a șefului poliției din Slovacia. Mai mulți oficiali din domeniul justiției au demisionat, după ce s-a dovedit că au avut contact cu Marian Kocner.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...