Ungaria şi Slovacia au blocat sancțiunile UE împotriva Georgiei

Data publicării:
Demonstrații Georgia
Foto: Profimedia

Ungaria şi Slovacia au blocat planurile Uniunii Europene de a impune sancţiuni împotriva Georgiei în urma violenţelor întreprinse contra manifestanţilor proeuropeni din această ţară, informează marţi dpa, potrivit Agerpres. 

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a justificat această acţiune luni, după o reuniune a UE la Bruxelles, susţinând că UE ia partea protestatarilor. Szijjarto a afirmat că Georgia este vizată de sancţiuni doar pentru că un partid patriotic şi conservator, şi nu forţe liberale, au câştigat recentele alegeri.

Planul UE era de a impune interdicţii de intrare pe teritoriul celor 27 de state membre ale blocului pentru câţiva oficiali georgieni responsabili pentru violenţele poliţiei şi de a ordona îngheţarea activelor care ar putea fi localizate în UE. Oricum, acest plan a eşuat deocamdată.

Cu toate acestea, planul de a suspenda intrarea fără viză în UE pentru georgienii cu paşapoarte diplomatice sau de serviciu se află încă pe masă. Un plan oficial pentru aceasta ar urma să for propus până la sfârşitul anului, potrivit şefei diplomaţiei europene Kaja Kallas. Pentru ca acesta să treacă, este nevoie doar de majoritate, nu de acordul unanim necesar pentru adoptarea sancţiunilor.

O majoritate semnificativă dintre statele membre ale UE consideră că autorităţile georgiene au acţionat recent cu o violenţă ilegală şi arestări arbitrare împotriva manifestanţilor şi liderilor de opoziţie.

Respingerea sancţiunilor împotriva Georgiei de către Ungaria şi Slovacia a survenit după decizia de luni a Lituaniei, care a anunţat că adaugă alte 17 persoane pe lista celor sancţionaţi pentru opresiune. Această decizie, anunţată de şeful diplomaţiei de la Vilnius, a urmat unei acţiuni similare din partea Estoniei.

Pe lista Lituaniei de persoane sancţionate a fost inclus şi premierul georgian Irakli Kobahidze, care, la fel ca alţii de pe lista de sancţiuni, are acum interzisă intrarea pe teritoriul lituanian.

Înainte de aceasta, Estonia a impus noi sancţiuni împotriva a 14 importanţi politicieni georgieni.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră pensiile pe card în ianuarie 2025? Veste proastă pentru pensionari după majorări
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Cea mai ieftină stațiune montană: turiștii plătesc 10 lei urcarea cu telegondola și schiază pe șosea
Newsweek
Azi se decide o nouă recalculare de pensie. Care pensionari iau mai mulți bani? După ce formulă?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Momentul când o femeie fură un câine din curtea stăpânilor: „Ar fi fost ultimul lui Crăciun cu noi”
Film Now
Kate Winslet, apariție rară alături de fiul ei cel mare. Joe are 20 de ani și este copia fidelă a părinților...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic