Un distrugător australian a sosit în San Diego cu două balene moarte prinse de carenă

Data publicării:
balena
Sursa foto: Profimedia Images

Două balene dintr-o specie amenințată s-au desprins de carena unui distrugător australian după ce nava de război a andocat în San Diego săptămâna trecută, potrivit marinei regale australiene, citată de CNN.

Balenele au fost găsite în apropierea vasului HMAS Sydney, după ce acesta a intrat în baza navală San Diego, principalul port al flotei americane din oceanul Pacific.

"Marina tratează cu seriozitate siguranța mamiferelor marine și regretă acest incident", se arată în comunicatul marinei australiene.

Forțele navele americane și australiene, alături de o agenție federală americană, investighează incidentul.

Potrivit televiziunii locale ABC 10News, este vorba de două balene cu înotătoare, a doua cea mai mare specie de balenă, după ceea albastră. Una dintre balene avea aproximativ 20 de metri lungime, iar cealaltă în jur de 7,6 metri.

Potrivit agenției federale NOOA, balenele cu înotătoare sunt o specie amenințată, existând aproximativ 3.200 de exemplare în largul coastei de vest a Statelor Unite. În trecut, specia era vânată excesiv, însă în prezent cel mai mare pericol pentru aceste balene este să fie lovite de nave.

HMAS Sydney este un distrugător de 147 de metri lungime și 7.000 de tone, iar carena navei coboară 7,2 metri sub nivelul apei. Este una dintre cele mai moderne nave ale marinei australiene, recepționată anul trecut.

Distrugătorul a intrat în baza San Diego sâmbătă, după ce și-a testat sistemele de luptă în cadrul unui exercițiu desfășurat în largul coastei Californiei.

Carl Schuster, un fost căpitan al marinei americane, spune că sunt rare cazurile în care o balenă este lovită de o navă. "Balenele pot auzi navele de la mile depărtare și le evită, de obicei, pentru că folosesc sonare puternice care le deranjează" spune el.

"Este trist, dar nu surprinzător", spune John Calambokidis, biolog la organizația Cascadia Research Collective din Washington. Calambokidis a studiat zeci de ani cazurile de balene lovite de nave. Deși nu a mai întâlnit un caz în care să fie lovite două balene, el spune că este ceva normal ca incidentul să fie descoperit abia după ce nava încetinește, din cauza greutății și vitezei navelor mari. "De cele mai multe ori, echipajul nu știe că a lovit o balenă", spune biologul, care adaugă că impactul s-ar fi putut produce atât în larg, cât și aproape de țărm. "Este posibil să fie două incidente separate, dar ar putea fi și o mamă cu puiul ei".

Calombikidis a mai spus că balenele cu înotătoare sunt predispuse să fie lovite de nave din cauza dimensiunilor mari, dar și pentru că uneori se odihnesc sau mănâncă aproape de suprafața apei.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri