Un copil dat dispărut în Italia a fost găsit de un reporter trimis să relateze de la fața locului

Data publicării:
italia
Sursa foto: CNSAS/Twitter

Un copil dat dispărut în Italia a fost găsit de un reporter al televiziunii naționale Rai trimis să relateze de la fața locului, informează BBC.

Copilul de aproape doi ani fusese văzut ultima dată în camera sa, luni noapte, iar părinții au anunțat dispariția lui a doua zi.

Jurnalistul Giuseppe Di Tommaso a auzit zgomote care veneau dintr-un defileu de la marginea drumului, în timp ce se îndrepta spre casa părinților copilului. El a anunțat poliția, iar comandantul unității locale de carabinieri fost coborât 25 de metri până la baza defileului.

"Am auzit zgomote care păreau să fie plânsete și mă așteptam să găsesc un animal", a povestit Danilo Ciccarelli într-o conferință de presă. În schimb, Ciccarelli a găsit copilul dispărut, care plângea după mama lui.

Copilul a fost transportat la spital, unde s-a constatat că era în stare bună de sănătate. Se crede că băiețelul, numit Nicola Tanturli, s-a trezit în mijlocul nopții și a ieșit din casa părinților.

Aproximativ 1.000 de oameni - pompieri, polițiști și salvatori montani - au participat la operațiunea de căutare declanșată după ce familia din Palazzuolo sul Senio, comună apropiată de Florența, a anunțat dispariția copilului. La căutare a participat și un elicopter.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri