Un chinez a fost arestat pentru o memă cu un câine care poartă caschetă de polițist

Data publicării:
china mema caine politist
Un bărbat din China a fost reținut timp de nouă zile după ce a trimis o memă într-o conversație de grup, care a fost considerată ofensatoare pentru poliție. Foto: CNN

Un bărbat din China a fost reținut timp de nouă zile după ce a trimis o memă într-o conversație de grup, care a fost considerată ofensatoare pentru poliție. "Insulta" acestuia a devenit virală pe rețelele sociale din China, relatează CNN. Mai mulți internauți au protestat împotriva pedepsei bărbatului, susținând că folosirea unei glume pe internet nu este un motiv pentru a fi ținut în arest.

Bărbatul, identificat doar după numele său de familie, Li, a trimis mema pe platforma chineză de socializare WeChat, într-o conversație pe un grup, în timp ce se plângea de restricțiile anti-Covid impuse de autoritățile locale.  Incidentul s-a petrecut la sfârșitul lunii trecute. 

China menține o politică fără compromisuri în ceea ce privește pandemia de Covid-19, iar pentru a reduce răspândirea virusului oficialii au impus în ultimele săptămâni noi restricții anti-Covid. 

Poliția din orașul Qingtongxia, din regiunea Ningxia, a postat pe rețelele sociale chineze o captură de ecran în care apărea mema bărbatului. Ulterior, postarea a fost ștearsă.

Icidentul a provocat consternare în China. Mulți au protestat împotriva pedepsei lui Li, susținând că folosirea unei glume pe internet nu este un motiv pentru a fi reținut de poliție. Potrivit publicației The Paper, Li a trimis o memă care înfățișează un câine cu o caschetă de polițist și care arată o insignă de poliție. 

Reținerea lui Li a avut loc după ce poliția locală a primit captura de la unul dintre membrii grupului în care bărbatul a postat mema. 

Oamenii legii au lansat o anchetă asupra grupului de chat, care avea peste 330 de membri. Aceștia au constatat că Li era "nemulțumit de măsurile de prevenire a Covid-19" și au decis să-l cheme la secția de poliție, acolo unde a fost interogat și ulterior reținut pentru nouă zile, drept pedeaapsă.

China, politică de "toleranţă zero" în privinţa Covid-19

"Poliția se află în prima linie în prevenirea și controlul pandemiei de Covid-19 și are menirea de a asigura siguranță pentru viața și sănătatea oamenilor”, se arată în motivarea oamenilor legii. 

Autorităţile chineze, care practică o politică de "toleranţă zero" în privinţa coronavirusului, au reacţionat rapid imediat ce numărul de cazuri de Covid-19 a început să crească, impunând restricţii şi organizând campanii de testare în masă în toate  zonele afectate.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...