Un bărbat din Ungaria, condamnat la un an de închisoare cu executare, după ce a mers cu trenul fără bilet
Data publicării:
Un bărbat din Ungaria, care a strâns amenzi de 35.000 de euro între 2012 și 2016, după ce a mers de peste 760 de ori cu trenul fără bilet, va petrece un an în închisoare pentru fapta sa.
Judecătorul care s-a ocupat de acest caz vrea să creeze un precedent și să-l dea pe bărbat drept exemplu pentru toți cei care mai încalcă legea în acest sens.
Pe lângă anul pe care va trebui să-l petreacă după gratii, bărbatului i-au fost restricționate și niște drepturi civile, pe perioadă determinată: nu va mai putea vota timp de trei ani. Pe lângă toate acestea, va trebui să plătească și o amendă de 2.450 de euro companiei feroviare de stat.
Bărbatul, acuzat de fraudă, nu va putea face cerere de eliberare condiționată, însă are dreptul la apel.
Ungurii cumulează anual amenzi de 1,5 milioane de euro pentru că circulă cu trenul fără bilet.