Video&Foto Primul tren produs de PESA pentru România va sosi în țară în vara 2025. Ce garnituri vor livra polonezii

Primul tren nou produs de polonezii de la PESA, achiziţionat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), este programat să sosească în România la sfârşitul semestrului I al anului viitor, pentru a intra în teste în vederea autorizării de circulaţie.
Echipele de proiect RE-R1 (rame regionale electrice) şi RE-IR2 (rame interregionale electrice) ale Autorităţii sunt în fabrica PESA de la Bydgoszcz (Polonia) pentru a verifica stadiul producţiei celor 82 de trenuri contractate de la producătorul polonez, contracte semnate în decembrie 2023 şi, respectiv, ianuarie 2024.
„Producătorul (Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna - PESA - n. r.) a programat pentru sfârşitul semestrului I 2025 aducerea primului tren în România pentru testările în vederea autorizării de circulaţie. Trenurile vor fi predate spre exploatarea în serviciul public al României celor şase operatori sub contract pe 10 ani, după o metodologie care a ţinut cont de cota de piaţă a fiecăruia", a declarat, marţi, pentru Agerpres, preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.
Pe 30 ianuarie 2023, reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) şi ai producătorului polonez de material rulant Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (PESA) au semnat contractul de achiziţie a 62 de rame electrice regionale (RE-R).
Valoarea totală a proiectului este de 3,23 miliarde lei, fără TVA, iar finanţarea este asigurată din Programul Transport (PT) 2021 - 2027, cu cofinanţare de la bugetul de stat.
Contractul este împărţit pe trei loturi, şi anume:
De asemenea, PESA a câştigat şi licitaţia pentru achiziţia a 20 de rame electrice destinate serviciilor publice obligatorii de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs RE-IR2, împreună cu serviciile de mentenanţă pe o perioadă de 15 ani.
Ramele electrice RE-IR2 vor fi utilizate, în cadrul contractelor de servicii publice atribuite în baza HG 1.453/2022, pe următoarele rute:
Conform analizei de exploatare a liniilor în curs de electrificare, Cluj Napoca - Oradea şi Craiova- Calafat, după finalizarea electrificării, trenurile vor fi operate şi pe următoarele rute de circulaţie:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Primul tren nou cumpărat de statul român în ultimii 20 de ani a efectuat prima călătorie comercială, cu pasageri la bord, miercuri, 20 noiembrie, pe traseul București (Gara de Nord) - Brașov. Garnitura este una Alstom Coradia Stream și face parte dintr-un de 37 de astfel de trenuri, care ar trebui să fie livrate până la finele anului 2025 și vor fi utilizate pentru curse de lung parcurs.
Primul tren Alstom Coradia Stream a fost predat spre operare companiei CFR Călători, care a obținut contractul de servicii publice la licitația organziată de ARF. El va fi urmat de alte 11 garnituri care vor intra în parcul ARF şi vor fi operate tot de CFR Călători, pe rutele:
Celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia din contract vor intra în circulaţie tot în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice ce vor fi atribuite, prin licitație, către alți operatori feroviari și vor circula pe restul de magistrale feroviare electrificate:
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a contractat de la Alstom Ferroviaria SpA 37 de rame electrice interregionale de lung parcurs printr-un contract încheiat în luna martie 2022, în urma unei licitații. Primul tren electric Alstom Coradia Stream a ajuns în România în decembrie 2023, iar până în noiembrie 2024 a fost supus mai multor teste necesare autorizării și omologării pentru circulația pe căile ferate din România. Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 de trenuri electrice şi pentru serviciile de mentenanţă aferente pentru o perioadă de 15 ani este de 2,42 miliarde de lei, fără TVA.
Citește și:
Editor : B.E.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.