Un bărbat din Australia atacat de crocodil spune că a reuşit să se salveze băgându-i animalului degetele în ochi

Data publicării:
crocodil
Sursa foto: Profimedia Images

Responsabilii cu protecţia faunei sălbatice din Australia caută în continuare un crocodil care a atacat în weekend un bărbat în extremitatea nordică a statului Queensland, informează luni 1news.co.nz.

Rangerii din cadrul Parks and Wildlife Services din Queensland au continuat luni să caute reptila în largul zonei Archer Point, în apropiere de Cooktown.

Incidentul a avut loc sâmbătă, cu puţin înainte de ora locală 13.00, când un bărbat, în vârstă de 44 de ani, care practica pescuitul subacvatic, a fost atacat de un crocodil şi a suferit laceraţii la nivelul capului, umerilor şi picioarelor, scrie Agerpres.

Victima fost transportată cu elicopterul la Spitalul din Cairns în stare stabilă.

"L-a muşcat de trei ori şi l-a târât la fund, unde acesta a reuşit, potrivit spuselor sale, să-şi bage degetele în ochii crocodilului de mai multe ori şi să scape înainte de a înota spre ţărm", a declarat Valerie Noble, paramedic al serviciului aerian de ambulanţă din Queensland.

Atacul de sâmbătă este al treilea incident care implică crocodili în ultimele două luni, după ce un bărbat a fost muşcat de un crocodil marţea trecută la Newell Beach, iar un altul, de 37 de ani, a fost atacat în oraşul Bloomfield în februarie.

Crocodilul de 4,2 metri implicat în incidentul din Bloomfield a fost împuşcat şi ucis de către rangeri.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura cetate din istoria României care nu a fost cucerită. Ștefan cel Mare a...
Digi FM
Calvarul trăit de o româncă în timpul relației cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies...
Pro FM
Boala de care suferă Anca Țurcașiu: „Nu există remediu”. Artista nu mai consumă carne de 34 de ani și a...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Regretele unei tinere care nu găsește serviciu de 4 ani: „Dacă aș fi știut asta, nu aș fi petrecut atât de...
Newsweek
21.896 lei bonus la pensie. Ce au lucrat pensionarii cu pensie 3 ori mai mare decât au contribuit?
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Detaliul din Titanic pe care James Cameron l-a făcut public după mai bine de 20 de ani: “Uitați-vă cu atenție”
UTV
Au aparut imagini socante de la petrecerile lui P. Diddy. Rapperul a pus o femeie dezbracata pe masa, printre...