Un bărbat din statul american Carolina de Nord a jucat a doua oară un bilet la loterie, pentru că nu-și mai amintea sigur dacă l-a cumpărat sau nu deja. A aflat apoi că a câștigat un premiu important – de două ori, potrivit CNN.
„Stăteam în pat și mă uitam la un meci de baschet la televizor și nu-mi aminteam dacă l-am completat sau nu, așa că l-am jucat din nou online”, a spus Scotty Thomas, în vârstă de 49 de ani.
Când au avut loc extragerile, a aflat că a câștigat două premii importante, de 25.000 de dolari în pe an, pentru toată viața. Este al doilea cel mai mare premiu al loteriei Lucky for Life.
„Când mi-am dat seama că am câștigat, a trebuit să mă așez pe podea, pentru că nu-mi venea să cred”, a spus Thomas. „Este o binecuvântare”.
Thomas, un șofer de basculantă, a optat pentru o singură plată în valoare de 780.000 de dolari pentru ambele bilete în loc de plăți anuale, spunând că vrea să investească în afacerea lui, să-și plătească facturile, să-și ajute familia și poate să cumpere o casă.
După plata taxelor, bărbatul a rămas cu 551.851 de dolari.
Editor : M.B.