Un american beat a călătorit, din greșeală, 500 de kilometri cu Uber. Ce factură are de plătit acum

Data publicării:
uber

Un american va plăti 1.625 de dolari pentru o cursă Uber, după ce s-a îmbătat într-o seară și, în loc să introducă destinația la care voia să ajună, a cerut să fie transportat la 500 de kilometri distanță, în orașul său natal, scrie Sky News.

Kenny Bachman a ieșit în oraș cu prietenii, în Morgantown, West Virginia. După o noapte de băut, bărbatul a chemat un Uber să îl ducă înapoi acasă, în campus. Însă din greșeală, a introdus adresa din orașul său natal, din New Jersey, aflată la aproape 500 de kilometri distanță.

După ce s-a urcat în mașină, Bachman a adormit. Când s-a trezit, tânărul nu și-a amintit că își chemase un Uber și nu înțelegea de ce se află în mașina unui străin, atât de departe de casă. Mai mult, el își comandase o mașină Uber XL, în care încap până la 6 persoane, dar pentru care tarifele sunt mai mari.

„După ce s-a terminat cursa și am văzut cât costă, mi-am zis: OK, asta e o nebunie!”, a declarat Bachman.

El acum îl acuză pe șoferul Uber că i-ar fi folosit telefonul și, deși recunoaște că nu își amintește când a chemat mașina, nu crede că el a fost cel care a introdus destinația respectivă. Mai mult, Bachman spune că trebuie să îi plătească șoferului inclusiv toate taxele percepute pe drumul de 500 de kilometri.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Două localități din România ating geruri la cote extreme. Se spune că este atât de frig încât până și râul...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson
Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...