Video Un alpinist a înfipt steagul Ucrainei pe Vârful Putin din Kârgâzstan. Poliția investighează „actul de vandalism”

Data publicării:
Steag ucrainean pe munte
Un alipinist la trolat pe dictatorul rus, plantând un steag pe Vârful Putin din Kârgâzstan. Foto: Captură Twitter/@MFA_Ukraine

Poliția kirghiză anunță că investighează după ce un steag al Ucrainei a fost înfipt pe un vârf de munte denumit „Putin” în onoarea dictatorului rus. Joi, un alpinist a publicat un clip video pe Twitter ce arată un steag al Ucrainei fluturând lângă un indicator ce identifică zona drept „Vârful Putin”, la o altitudine de 4.446 metri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Vandalii l-au adus şi l-au înfipt aici, nu avem idee cine sunt”, a spus alpinistul, adăugând un emoticon ce sugerează sarcasmul.

Kîrgîzstanul, o ţară săracă şi muntoasă din Asia Centrală, este un aliat fidel al Rusiei, scrie AFP, citat de Agerpres. Poliţia din capitala Bişkek a anunțat, joi, că a audiat doi alpinişti care, potrivit unui pădurar, s-au îndreptat marţi seară spre Vârful Putin.

„În timpul audierii lor în calitate de martori, aceştia au explicat că au descoperit steagul după ce au urcat pe vârf şi l-au filmat cu un telefon”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, adăugând că vinovaţii ar putea fi amendaţi pentru „vandalism”.

Alpinistul care a postat videoclipul a scris pe Twitter că a fost audiat de poliţie, joi, împreună cu partenerul său de alpinism şi a fost convocat vineri, adăugând că persoanele însărcinate cu scoaterea drapelului i-au contactat pentru a-i întreba despre drumul de urmat.

Vârful respectiv, anterior fără nume, a fost numit „Putin” în onoarea dictatorului de la Kremlin în 2011, într-o perioadă de consolidare a relaţiilor Kârgâzstanului cu Rusia, ce a urmat unei revoluţii în această ţară din Asia Centrală cu un an înainte.

Un vârf de 5.169 de metri a fost de asemenea numit în onoarea primului preşedinte al Rusiei, Boris Elţin, cu nouă ani mai devreme.

Cei doi munţi fac parte din lanţul Tian-Şan. Ambele vârfuri sunt depăşite de vârful Lenin de 7.134 de metri, la graniţa cu Tadjikistanul, unul dintre cele mai înalte din regiune.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...