Pilotul a încercat să ridice de la sol aparatul de zbor, un Spitfire folosit de aviaţia britanică şi aliaţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Fără succes însă.
Elicea a lovit pământul, s-a rupt şi bucăţi din ea au zburat la metri distanţă spre zecile de oameni care urmăreau spectacolul. Cu elicea distrusă, avionul s-a răsturnat, iar mai apoi a luat foc.
Deşi exista pericolul unei explozii, spectatorii nu au stat pe gânduri şi au alergat să îl salveze pe pilot. Au reuşit să îl scoată în siguranţă din carlingă şi să îi acorde primul ajutor până la sosirea echipajelor de urgenţă.