VIDEO. Într-un aeroport din Milano a fost introdusă tehnologia biometrică. Cum se face îmbarcarea
Data publicării:
Pe aeroportul Linate din Milano a fost introdusă tehnologia biometrică.E disponibila doar pentru zborurile interne ale companiei Alitalia. Sistemul e în teste până la sfârșitul anului.
După ce am creat o cheie digitală, valabilă până la 31 decembrie 2020, ajungem la acest punct, ne poziționăm în fața unei alte camere video fără a prezenta vreun act sau vreun bilet de îmbarcare. M-a recunoscut și acum putem merge mai departe.
După primul punct de control digital biometric fără documente trecem la a doua etapă, cea de identificare, ultima înainte de controlul bagajului.
Am ajuns la ultima etapă, suntem la poarta de îmbarcare pentru zborul nostru și avem aici un alt dispozitiv. Este la fel ca celelalte, ne prezentăm în fața camerei, ne-a identificat imediat așa că putem să urcăm în avion.