VIDEO. Ce a rămas după explozia din apropierea aeroportului din Bologna
Data actualizării: Data publicării:
Au fost clipe teribile în oraşul italian Bologna: o cisternă încărcată cu combustibil a sărit în aer, pe autostrada A14, care trece foarte aproape de un cartier al oraşului şi de aeroportul din Bologna. Explozia a făcut prăpăd: un om a murit, alţi 70 au fost răniţi, iar o porţiune din autostradă s-a prăbuşit. Deflagraţia a fost atât de puternică încât unda de şoc a spart geamurile clădirilor aflate în apropiere.
Enorma flacără a exploziei a apărut după ce cisterna plină Gaz Petrol Lichefiat a lovit un camion. O cameră de supraveghere a filmat momentul în care vehiculul ce transporta combustibil a tamponat TIR-ul din spate. La câteva secunde a izbucnit incendiul, iar după puţin timp, deflagraţia violentă a zguduit totul pe o rază de sute de metri.
„Am simţit o zguduitură de parcă ar fi fost cutremur. Apoi am ieşit şi pentru o clipă am crezut că a explodat o bombă.
În clădirea în care locuiesc eu toate geamurile sunt distruse. au fost sparte”, povesteşte o persoană.
O bucată din autostradă s-a prăbuşit doborâtă de suflul exploziei. Maşinile parcate în apropiere au luat foc şi au explodat şi ele.
Explozia a fost atât de puternică, încât resturi incandescente au fost aruncate în casele situate în apropiere.
„Suntem pe balcon, asta a mai rămas din terasa mea. Totul a ars, chiar şi copertina”, spune o altă persoană.
Zeci de oameni au fost răniţi în explozie. Printre ei, şi 13 poliţişti care dirijau circulaţia în zonă, după alt accident. Anchetatorii trebuie să afle acum cine a provocat dezastrul: şoferul, care a adormit sau se simţea rău, ori o defecţiune tehnică a cisternei.