Un băieţel de doi ani a fost salvat joi de sub dărâmăturile unei clădiri care s-a prăbuşit în oraşul Antakya din sudul Turciei, la 79 de ore după ce două cutremure masive au lovit zona în această săptămână, ucigând peste 19.000 de persoane în Turcia şi Siria, transmite Reuters.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În imaginile date publicităţii de Fundaţia de Ajutor Umanitar (IHH) din Turcia pot fi văzuţi salvatori care caută într-o deschidere îngustă dintre resturile unei clădiri din Antakya, de unde îl scot pe băiatul care plânge.
Un membru al Autorităţii pentru Gestionarea Dezastrelor şi a Situaţiilor de Urgenţă (AFAD) din Turcia poate fi văzut în timp ce îl predă pe băiat lucrătorilor sanitari aflaţi la faţa locului, în timp ce martorii filmează scena cu telefoanele mobile, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Sute de mii de persoane au rămas fără adăpost în urma seismelor din sudul Turciei, fiind nevoite să îndure vremea rece şi lipsa resurselor în timp ce speranţele de a fi găsiţi şi alţi supravieţuitori printre ruine scad de la oră la oră.
Editor : Liviu Cojan