Un francez, desemnat negociator al Comisiei Europene pentru Brexit

Data publicării:
barnier

 

Michel Barnier / FOTO: Facebook

„Sunt foarte mulțumit că Michel Barnier a acceptat această sarcină importantă și dificilă. Sunt sigur că se va arăta la înălțimea acestei noi provocări și ne va ajuta să dezvoltăm un nou parteneriat cu Marea Britanie după ce va părăsi Uniunea Europeană”, a spus, într-un comunicat, președintele executivului european.

Michel Barnier este fost comisar european pentru servicii financiare (2010-2014) și fost șef al diplomației franceze în 2004 și 2005. De asemenea, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene.

Într-o postare pe Twitter, Michel Barnier, în vârstă de 65 de ani, s-a declarat onorat de încrederea lui Juncker pentru a conduce negocierea cu Marea Britanie. El își va începe mandatul la 1 octombrie.

Michel Barnier va avea sarcina de a pregăti și conduce negocierile cu Londra în termenii articolului 50, o clauză a Tratatului de la Lisabona, încă neutilizată, care reglementează orice „divorț” al unei țări membre de blocul comunitar.

Potrivit acestei proceduri complexe, Londra trebuie ca mai întâi să notifice oficial Bruxellesul privind intenția sa de a părăsi UE. Cele două părți vor dispune apoi de doi ani pentru a încheia negocierile privind ieșirea din Uniune, cu excepția cazului în care vor conveni să prelungească acest interval.

Liderii europeni își doresc ca Londra să grăbească anunțul privind intenția de a ieși din UE, dar noul premier britanic Theresa May a anunțat deja că nu va cere oficial acest lucru „înainte de finalul anului”.

Până atunci, Barnier „va pregăti terenul la nivel intern pentru ceea ce urmează”, a precizat Comisia Europeană. Odată ce articolul 50 va fi activat, el „va iniția contactele necesare cu autoritățile britanice și toți ceilalți interlocutori din UE și statele membre”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri