Într-un interviu pentru publicaţia Le Journal du Dimanche, Ciotti, un apropiat al fostului premier François Fillon, spune că obiectivul proiectului său este să „ceară Executivului să îşi asume responsabilităţile”.
„Este urgent ca Spaţiul Schengen să fie reformat înainte de primirea în această zonă de liberă circulaţie a Bulgariei şi României”, subliniază deputatul UMP, adăugând că „Nicolas Sarkozy a propus acest lucru încă din 2011”, potrivit Mediafax.
„Odată cu extinderile succesive ale Uniunii Europene, funcţionarea spaţiului Schengen nu mai răspunde aşteptărilor populaţiei în ceea ce priveşte securitatea frontierelor şi reglementarea fluxurilor migratorii”, argumentează deputatul.
Întrebat dacă demersul său nu este efectuat prea târziu, având în vedere că România şi Bulgaria ar putea să intre în Schengen la 1 ianuarie 2014, deputatul francez răspunde că cere Franţei să îşi utilizeze votul de veto în cadrul Consiliului Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI) de la 5-6 decembrie, „ţinând cont că cele două ţări nu sunt pregătite” pentru aderare.
El invocă două motive în acest sens, şi anume „tratamentul pe care aceste două ţări îl aplică romilor, printr-un refuz deliberat de implementare a unor instrumente de integrare în pofida ajutoarelor abundente din partea UE, şi riscul supravegherii frontierelor externe ale Europei de către două state care nu dispun de instrumente adaptate”.