Moartea unui bărbat din cauza unui infarct, după ce a făcut sex într-o călătorie de afaceri în Franța, a fost catalogată ca un „accident de muncă”. Compania la care lucra bărbatul este astfel considerată vinovată pentru moartea acestuia.
Inginerul Xavier X a fost găsit mort în camera de hotel din comuna franceză Meung-sur-Loire, la scurt timp ce a acesta a întreținut relații sexuale o localnică pe care tocmai o cunoscuse, potrivit New York Post.
Avocații șefilor bărbatului au insistat că Xavier nu își efectua datoriile de serviciu în momentul morții și au dat vina pe „actul sexual”, care a fost și un adulter, pentru că bărbatul era căsătorit.
Judecătorul a decis însă că angajatul „are dreptul să fie protejat pe toată durata misiunii, indiferent dacă accidentul are loc în timp ce acesta își execută activitatea profesională sau viața normală”.
„O activitate sexuală este considerată ca parte din viața normală, la fel ca atunci când o persoană face duș sau mănâncă”, a argumentat judecătorul.
Xavier X, al cărui nume de familie nu a fost făcut public, a murit în februarie 2013.
Astfel, după mulți ani de judecată, urmașii lui, indiferent că este vorba de soție sau copii, vor primi lunar o sumă în valoare de 80% din salariul acestuia până la data la care acesta s-ar fi pensionat, iar apoi, vor primi o parte din pensia acestuia.