UE vrea să suspende regulile privind rotația culturilor pentru a preveni o criză alimentară globală

Data publicării:
combina treieră grâul cu ocazia recoltării pe un lan de lângă Tulcea, România
Foto: Profimedia Images

Comisia Europeana a propus vineri o suspendare temporară a regulilor UE privind rotația culturilor pentru a crește producția de cereale și pentru a preveni astfel o criză alimentară globală, ca urmare a războiului pornit de Rusia în Ucraina, relatează Reuters.

Executivul UE a declarat într-un comunicat că planul său, care a urmat unei solicitări venite din partea statelor membre ale blocului comunitar, prevede ca derogarea pe termen scurt să repună în producție până la 1,5 milioane de hectare de teren.

„Sistemul alimentar global se confruntă cu riscuri și incertitudini puternice, în special din cauza războiului din Ucraina, unde în viitorul apropiat pot apărea și probleme de securitate alimentară”, se arată în comunicat.

„Fiecare tonă de cereale produsă în UE va contribui la creșterea securității alimentare la nivel mondial”.

Dacă va fi adoptată în mod oficial de statele membre ale UE, măsura se va aplica abia în 2023 pentru terenurile care ar fi puse deoparte în conformitate cu regulile politicii agricole comune și ar exclude plantarea de culturi utilizate în mod obișnuit pentru hrănirea animalelor, precum porumbul și soia.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...