Suma fabuloasă pe care Bulgaria a obținut-o din turism. Românii au avut cea mai mare contribuție

Data publicării:
turisti litoral
Foto: GettyImages

Veniturile Bulgariei de pe urma vizitatorilor străini au crescut uşor, cu 0,4%, în 2019 până la 3,7 miliarde euro, a anunţat miercuri Ministerul Turismului din ţara vecină, citând datele furnizate de Banca Naţională a Bulgariei, transmite BTA, citată de Agerpres.

Datele pentru luna decembrie 2019 arată că veniturile din turismul internaţional au depăşit 165 milioane euro, în creştere cu 10% comparativ cu aceeaşi lună a anului 2018.

De asemenea, pe ansamblul anului trecut, un număr de aproximativ 9,3 milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria (ţară a cărei populaţie este de aproximativ şapte milioane), o creştere de 0,4% faţă de 2018. Numai în luna decembrie, 479.276 turişti străini au vizitat Bulgaria, în creştere cu 9,2% comparativ cu luna decembrie 2018.

Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (NSI) din Bulgaria arată că, în 2019, cei mai mulţi turişti au venit din România (1,287 milioane), Grecia (1,168 milioane), Germania (761.000), Turcia (649.000), Macedonia de Nord (554.200), Ucraina (471.100) şi Marea Britanie (470.000).

Turismul reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Bulgariei, care asigură peste 5% din PIB şi numeroase locuri de muncă.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri