Avionul care l-a adus în ţară pe Miguel Pajares a aterizat pe aeroportul din Madrid în jurul orei 9, ora României. El a fost transportat apoi la spitalul Carlos al III-lea, unde va primi toate îngrijirile necesare.
Repatrierea misionarului catolic a provocat un val de indignare în Spania, pentru că oamenii nu înţeleg de ce statul trebuie să cheltuiască un milion de Euro, în condiţiile în care guvernul avertizase că zona e nesigură.
Între timp, pentru prima dată din 2009, autorităţile americane au ridicat alerta sanitară la nivelul 1, cel mai mare, pentru a răspunde mai eficient epidemiei. Cei doi americani infectaţi cu Ebola, care sunt trataţi la spitalul din Atlanta, par să răspundă pozitiv tratamentului experimental.
„Nu cred că avem informaţii suficiente pentru a spune dacă medicamentul este de ajutor. Ceea ce ştim este că virusul care provoacă Ebola poate fi controlat dacă există o infrastructură de sănătate publică puternică”, a declarat președintele SUA, Barack Obama.
Africanii cer ca serul salvator să fie livrat şi pentru victimele din Liberia, Guineea şi Sierra Leone, dar deocamdată acest lucru pare imposibil.
„Acest virus este o ameninţare la adresa întregii umanităţi pentru că e de ajuns un zbor intercontinental către America, Asia sau Europa, ca să ajungem la o criză globală”, a spus preşedintele Senegalului, Macky Sall.
Între timp, armata din Sierra Leone a trimis 750 de militari pentru a izola spitalele şi casele celor infectaţi cu Ebola. Totul, după ce bolnavii au fugit din spitale, singuri sau cu ajutorul rudelor, pe motiv că epidemia este o conspiraţie guvernamentală.