Spania ridică starea de alertă și deschide granița cu Franța și aeroporturile. Ce obligații vor avea europenii care intră în țară

Data publicării:
Spania a ales altă strategie față de celelalte țări europene, iar numărul infectărilor a scăzut
Spania a ales altă strategie față de celelalte țări europene, iar numărul infectărilor a scăzut. Sursa foto: Profimedia Images

La miezul nopții dintre sâmbătă și duminică, Spania ridică starea de alertă decretată pe 14 martie și își redeschide granița terestră cu Franța, precum și porturile și aeroporturile pentru cetățenii din statele UE. Portugalia nu își va redeschide frontiera cu Spania decât abia la 1 iulie, potrivit Agerpres.

Cetățenii străini nu vor mai fi nevoiți să rămână în carantină două săptămâni la intrarea în țară. Dar toată lumea va trebui să poarte mască în spațiile închise și în aer liber când nu este posibilă menținerea distanței de securitate de 1,5 metri.

Rămânem vulnerabili. Trebuie să rămânem vigilenţi şi să respectăm cu stricteţe măsurile de igienă şi protecţie”, a spus premierul Pedro Sanchez într-o alocuţiune televizată.

Fiecare dintre noi poate fi un zid în faţa virusului sau o cale de contagiune, depinde de noi”, a insistat el, în timp ce Spania, una dintre ţările cel mai grav lovite de pandemie, cu peste 28.000 de morţi, iese din măsurile severe de izolare după 14 săptămâni.

Aproape 600 de oficiali din cadrul Ministerului Sănătății vor fi detașați în aeroporturi pentru a controla călătorii care ajung în țară.

Cetățenii vor fi întrebați unde locuiesc și li se va lua temperatura. Cazurile suspecte vor fi examinate de doctori, a anunțat vineri ministrul Sănătății, Salvador Illa.

Autortiățile anunță că cetățenii se vor putea deplasa în toată ţara. Până acum deplasările erau limitate la provincia sau la regiunea în care locuiau.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei