Şeful diplomaţiei UE: Statele membre ar trebui să primească minimum 10.000 – 20.000 de refugiați afgani în plus

Data actualizării: Data publicării:
U.S. Military Base Temporarily Houses Afghan Refugees
Josep Borrell susține că statele UE ar trebui să primească minim 10.000 - 20.000 de refugiați afgani. Foto: Sascha Schuermann/ Getty Images

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a făcut apel vineri la statele membre UE să primească „minim” între 10.000 şi 20.000 de refugiaţi afgani suplimentari, relatează AFP.

„Trebuie să primim mai mulţi şi statele membre ar trebui să se angajeze să primească între 10.000 şi 20.000 în plus, minim”, a declarat Borrell cu prilejul unui forum de la Madrid.

El a reamintit că 22.000 de afgani se află în UE după ce au fost evacuaţi din ţara lor, în special prin podul aerian realizat de statele occidentale după căderea Kabulului şi venirea talibanilor la putere, în luna august.

„Însă pentru a-i primi trebuie să-i evacuăm şi suntem pe cale să ne ocupăm de asta, dar nu este uşor”, a adăugat el, conform Agerpres.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a anunţat, la rândul ei, joi, că Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi (UNHCR) doreşte ca ţările UE să primească 42.500 de refugiaţi afgani în cursul următorilor cinci ani. Un obiectiv „realizabil”, susţine ea.

Cele 27 de țări s-au abţinut până acum să fixeze un obiectiv clar pentru primirea de refugiaţi afgani. Ei s-au angajat la sfârşitul lui august să susţină ţările vecine Afganistanului pentru ca acestea să-i primească în regiune pe cei care fug de regimul taliban, pentru a evita un flux migratoriu către Europa.

Primirea migranţilor este un subiect foarte sensibil în UE, care nu reuşeşte să se pună de acord pentru a-şi reforma sistemul de azil, comentează AFP.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”