Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord pe tema gazelor

Data publicării:
gazprom crop-3

Acordul prevede ca Ucraina să achite până la sfârşitul anului o parte din datoriile către Gazprom, adică 3,1 miliarde de dolari.

Înţelegerea este valabilă până în luna martie a anului viitor şi prevede un preţ de 385 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz.

Rusia a sistat livrările în luna iunie, după ce guvernul de la Kiev nu a reuşit să plătească datoria de peste patru milioane şi jumătate de dolari. Recent, Ucraina a cerut un împrumut de la Uniunea Europeană pentru a-şi putea plăti factura.

Ucraina are bani pentru a-și plăti datoria la Gazprom

Ucraina are banii să-şi plătească datoria către Gazprom, deşi a cerut ajutoare din exterior. Şeful companiei de stat Naftogaz declară că încă din luna iulie compania a avut puşi deoparte 3,1 miliarde de dolari, exact cât cere Gazprom pentru a reporni robinetele.

Săptămâna trecută, preşedintele României a îndemnat Ucraina să nu mai ceară bani de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional pentru a-şi achita datoriile la gaz, ci să încerce să le plătească din resurse proprii. Totuşi, Traian Băsescu a precizat că România nu se va opune unui ajutor dacă Ucraina va avea probleme. Declaraţia a fost făcută la Bruxelles, unde şeful statului a participat la summitul Uniunii Europene. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri