Rusia este „dispusă la dialog” cu noul preşedinte ucrainean. Reacţia lui Petro Poroşenko

Data publicării:
petro porosenko mediafax

 

„Suntem cu toţii pregătiţi pentru dialogul cu reprezentanţii Kievului, cu Petro Poroşenko”, a declarat Lavrov. El a apreciat, de asemenea, că ar fi o eroare colosală” ca autorităţile de la Kiev să continue operaţiunea împotriva separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

Chiar dacă Petro Poroșenko a fost ales din primul tur de scrutin, conform sondajelor de la ieșirea de la urne, la Kiev nu au avut loc manifestări de bucurie, iar maidanul, locul protestelor față de fostul președinte Viktor Ianukovici, a rămas gol.

Petro Poroşenko a declarat însă că va continua lupta împotriva separatiştilor proruşi. Poroşenko îi răspunde astfel ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, care a cerut încetarea operaţiunilor împotriva separatiştilor proruşi.

Sunt pentru continuarea operaţiunilor, dar solicit ca metodele să se schimbe. Trebuie să fie mai scurte, din punct de vedere al duratei, şi mult mai eficiente”, a spus Petro Poroşenko astăzi, potrivit France 24.

Oamenii spun că așteaptă să vadă ce va face Petro Poroșenko pentru țară, pentru că și Viktor Ianukovici a fost ales de două ori președinte și s-a dovedit că acesta nu a ascultat vocea poporului.

Miliardardul de origine basarabeană Petro Poroșenko a câștigat alegerile prezidențiale din Ucraina din primul tur, potrivit unui exit-poll care îl creditează cu 55,9% din voturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri