Regulă nouă pe o insulă greacă, începând din această vară

Data actualizării: Data publicării:
insula grecia

Insula greacă Sikinos, ce face parte din arhipelagul Cicladelor din Marea Egee, se pregăteşte - în cadrul unui proiect ecologist inedit în Grecia - să petreacă prima sa vară fără tradiţionalele paie din plastic pe care turiştii le folosesc pentru a sorbi cafea rece şi sucuri de fructe, informează AFP.

Autorităţile locale şi antreprenorii de pe insulă s-au angajat să nu mai utilizeze aceste obiecte poluante, în cadrul unei campanii de protejare a mediului înconjurător, ce a fost demarată de fundaţia Laskaridis, a anunţat miercuri Agenţia naţională de presă a Greciei (ANA).

Paiele din plastic, accesorii inevitabile ale sezonului estival elen, vor fi înlocuite cu paie biodegradabile, ce vor fi furnizate de această asociaţie în regim de gratuitate până la sfârşitul anului 2019.

Campania va demara pe 1 iunie, a precizat pentru presa elenă primarul Vassilos Marakis. El se declară optimist în privinţa autodisciplinării companiilor vizate - aproximativ 20 -, datorită mărimii insulei Sikinos, care numără mai puţin de 300 de locuitori.

Potrivit fundaţiei Laskaridis, paiele din plastic ocupă locul al 11-lea în clasamentul deşeurilor din plastic care poluează mările greceşti.

"Este o schimbare mică, dar care are un efect imediat", a declarat pentru agenţia ANA Angelique Ksomopoulou, directoarea fundaţiei citate, care doreşte să extindă această măsură ecologistă şi în celelalte insule din arhipelagul Cicladelor.

Lupta împotriva paielor din plastic a fost deschisă în aprilie de Guvernul britanic, care a anunţat că doreşte să interzică aceste obiecte - alături de beţişoarele din plastic folosite la amestecarea băuturilor şi de beţişoarele pentru urechi - până la sfârşitul acestui an.

Potrivit Comisiei Europene, 700 de kilograme de deşeuri plastice ajung în fiecare zi în mări şi oceane, provocând asfixierea faunei şi florei marine.

Fără să aibă neapărat reputaţia unui popor marcat de o conştiinţă ecologistă, grecii au adoptat totuşi foarte repede o reformă introdusă în ianuarie pentru a limita folosirea pungilor din plastic, care, începând din acest an, pot fi achiziţionate doar contra cost.

Obiectivul acestei măsuri ecologiste constă în a reduce la 90 de pungi din plastic cu grosimi cuprinse între 15 şi 50 de microni consumul per locuitor în fiecare an, care atinge în prezent pragul de 400 de pungi din plastic pe an.

FOTO: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...