Referendum pe tema refugiaților în Ungaria. Mizele țin de politica internă
În Ungaria are loc duminică un referendum în urma căruia maghiarii decid dacă vor să accepte sau nu refugiaţii pe care UE îi vrea în ţara lor. Cele mai recente sondaje arată că 78% dintre alegători resping cotele de refugiaţi decise de Uniunea Europeană.
Comisia Europeană a reamintit că votul din Ungaria nu are niciun efect juridic asupra angajamentelor deja adoptate. Se pune atunci întrebarea de ce se mai organizează această consultare populară. Mizele par să țină mai degrabă de rațiuni electorale interne. Premierul Viktor Orban, aflat la al doilea mandat consecutiv, este direct interesat să-și mențină cota de popularitate și să preia cât mai mult din electoratul Jobbik, partidul de extremă-dreapta. Parlamentul, dominat în ultimele două legislaturi de partidul lui Orban, Fidesz, se va reînnoi în 2018, când Orban va încerca să obțină un al treilea mandat de premier, astfel că acest referendum poate fi văzut și ca o verificare electorală la „mijlocul mandatului”.
Cu toate aceste mize interne, liderii europeni se tem că referendumul din Ungaria va fi o nouă lovitură dată unităţii europene, deja pusă la încercare de criza refugiaţilor şi de Brexit.
Ungaria a fost una dintre ţările cele mai afectate de criza refugiaţilor. Anul trecut, 400.000 de refugiaţi, majoritatea din Siria, au traversat Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.
Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 6:00 (7:00, ora României) şi se închid la ora locală 19:00 (20:00, ora României). Este o consultare populară la care se anunţă, potrivit sondajelor, o prezenţă scăzută. Un sondaj publicat sâmbătă arată că doar 46 la sută dintre cei înscrişi pe liste au de gând să voteze. Cei mai mulți alegători care au de gând să meargă la vot se opun cotelor.
8,3 milioane de alegători maghiari sunt aşteptaţi să decidă dacă acceptă sau nu cotele de refugiaţi obligatorii decise de Uniunea Europeană în septembrie anul trecut.
În primă fază, Ungaria ar trebui să primească 1.294 de refugiaţi, dar acest număr ar urma să crească în următorii ani, deoarece planul iniţial de repartizare se referă doar la 160.000 din cei aproape un milion de refugiaţi care au ajuns anul trecut în Uniunea Europeană.
Cum s-a ajuns la referendum
S-a ajuns aici după ce Europa a încercat o solidarizare forţată în faţa crizei refugiaţilor. Însă efectul a fost exact invers. Sistemul de cote menit să împartă povara fluxului de migranţi între statele membre a creat cele mai puternice disensiuni din ultimii ani. Franţa şi Germania au insistat pentru cote obligatorii, în timp ce blocul estic și în special Ungaria s-au opus înca de la început categoric. Şi pare că Viktor Orban a câştigat această cruciadă cu Bruxelles-ul, căci la un an distanţă, nimeni nu mai vorbeşte despre acest sistem de repartizare a refugiaţilor.
Migraţia în masă spre Europa a început în primăvara lui 2015. Tot atunci Comisia Europeană menționa pentru prima dată necesitatea unui sistem care să împartă responsabilitatea primirii acestor fugari, un sistem de cote pentru repartizarea migranţilor. Cifrele care specificau mutarea celor care ajung în Italia şi Grecia în alte state UE au rămas doar pe hârtie. Asta până în toamnă, când, la propunerea Franţei şi Germania, solidaritatea în criza refugiaţilor devenea obligatorie.
„Împreună cu doamna cancelar Angela Merkel am propus un mecanism, unul permanent şi obligatoriu, de primire a refugiaţilor, pentru repartizarea corectă a refugiaţilor între toate ţările membre UE. Cuvântul cheie este: „obligatoriu”, declara președintele Franței, Francois Hollande, în septembrie 2015.
„Germania este dispusă să primească refugiaţi, dar este important de ştiut că aceşti oameni pot primi ajutor în oricare ţară a Uniunii Europene, într-un mod care să le garanteze protecţia faţă de persecuţii şi război civil”, declara și Angela Merkel.
Propunerea venea în faza acută a crizei refugiaţilor când fluxul devenise imposibil de ţinut sub control. Mii şi mii de oameni treceau graniţele între statele europene în fiecare zi. Veneau cu bărcile din Turcia în Grecia, apoi treceau pe jos prin Macedonia şi Serbia, ca mai apoi ruta să se despartă în două pe teritoriul Ungariei şi al Croaţiei. În aceste condiţii, sistemul obligatoriu de repartizare a refugiaţilor a stârnit reacţii furibunde din partea liderilor răsăriteni.
„Suntem unguri, nu putem privi lumea cu ochii unui german. Noi ne gândim mai întâi la interesele Ungariei. Trebuie să avem dreptul să nu vrem să ne schimbăm legile. Ungaria nu vrea o schimbare din cauza unei migraţii în masă”, declara premierul Ungariei, Viktor Orban.
„Cotele obligatorii nu vor fi implementate pe teritoriul Slovaciei cât timp voi fi premier. Vom lua toate măsurile necesare, dar cei responsabili pentru această ruşine sunt cei care au decis să se impună cu ajutorul majorităţii”, declara, la rândul său, premierul Slovaciei, Robert Fico.
Uniunea Europeană a adoptat prin vot sistemul de cote. Era dat un termen de doi ani, începând cu septembrie 2015, pentru repartizarea a 160.000 de refugiaţi. Dar planul nu a ajuns niciodată la potenţialul maxim şi nu părea oricum să rezolve problema de bază, stoparea migranţilor înainte de a ajunge în Italia sau Grecia.
Situaţia s-a îmbunătăţit abia după şase luni când europenii au ajuns la o înţelegere cu Turcia, în martie 2016. Bruxellesul s-a angajat să ofere sprijin financiar autorităţilor de la Ankara. În schimb, acestea au promis că vor lua măsuri pentru a împiedica fluxul de migranţi. Coincidenţă sau nu, o idee similară fusese evocată chiar de premierul Ungariei în mijlocul aprigelor dezbateri despre cotele obligatorii.
„Ar fi mult mai util dacă Uniunea Europeană ar crea un fond financiar, iar conform unor ştiri există deja astfel de fonduri, din care, după discuţii cu ţările importante pentru noi, aș aminti Turcia pe primul loc, să alocăm mai bine acestora sprijin financiar pentru soluţionarea acolo a problemelor refugiaţilor care vor să emigreze”, spunea Viktor Orban la 7 septembrie 2015.
Un an mai târziu, după toate controversele, cifrele arată dezolant. Ultimul raport al Comisiei Europene arată că din 160 de mii de imigranţi cărora ar fi trebuit să li se asigure un nou început, doar 5.800 au primit această şansă. Programul pare a fi în moarte clinică, nimeni nu a mai abordat în mod serios problema. Chiar şi preşedintele Comisiei Europene a capitulat. Spunea în discursul său despre starea Uniunii că solidaritatea europeană trebuie să fie voluntară.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
