Realitatea crudă din spatele bilanțului performant al Bulgariei în materie de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
vidin vedere de ansamblu
Vidin, vedere de ansamblu, cu spitalul în centru Foto: captură TV

Bulgaria este țara cu unul dintre cele mai mici bilanțuri ale deceselor provocate de noul coronavirus în toată Uniunea Europeană. Dar cum și numărul testelor prelucrate a fost mic, nu se știe cu adevărat câți bulgari s-au infectat. Ce se știe este că și aici unele spitale au ajuns focare de transmitere a COVID-19. Mariana Varbovska e asistentă într-unul dintre aceste spitale. Ea crede că unul dintre motivele pentru care contaminarea e cuvântul de ordine la locul său de muncă e lipsa echipamentului de protecție. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Presa bulgară vorbește de câteva săptămâni despre acest spital din Vidin, numit „Sveta Petka”. 43 de angajați din rândul personalului medical, adică peste 10 la sută, s-au infectat cu coronavirus. Probabil că virusul a fost transmis și pacienților. Personalul se plânge de lipsa echipamentului de protecție și a măsurilor de igienă.

Mariana Varbovska lucrează de 20 de ani ca asistentă medicală aici. E singura care a vorbit public despre problemele și deciziile greșite.

O singură mască de protecție și două perechi de mănuși pentru o tură

„Când COVID-19 și epidemia au fost anunțate în mod oficial, am primit o singură mască de protecție și două perechi de mănuși pentru o tură. Ni s-a spus că nu mai sunt pe stoc. Dar nu era așa! Am aflat mai târziu că farmacia spitalului avea mai mult decât suficiente. Toate echipamentele de protecție au rămas acolo. Nu înțeleg de ce nu le-au distribuit”, spune Mariana Varbovska.

Din cauza pericolului reprezentat de virus, echipa de filmare nu a avut voie în spital. Mariana și-a folosit telefonul pentru a înregistra aceste imagini.

Anii de subfinanțare a sistemului de sănătate bulgar au dus la scăderea calității serviciilor medicale - mult sub media UE. Bulgaria se confruntă și cu o criză de medici, pentru că aceștia aleg străinătatea, unde sunt plătiți mai bine.

Condițiile de muncă sunt în general proaste pentru tot personalul medical. De aici și riscul crescut de contaminare în acest moment.

mariana varbovska
Mariana Varbovska, asistentă la Spitalul din Vidin, spune că personalului medical nu i s-a asigurat echipament de protecție la începutul epidemiei de coronavirus Foto: captură TV

„Mai ales aici, în acest spațiu: Doar DOUĂ toalete pentru cele 20 de persoane care sunt de serviciu în timpul unei ture! Două toalete pentru membrii echipei medicale de urgență, șoferi și așa mai departe”, arată asistenta Mariana Varbovska.

Lipsa echipamentului de protecție și a măsurilor de precauție? Iveta Naidenova, care conduce clinica, contestă acuzațiile asistentei.

Iveta Naidenova, manager: „Informațiile sunt false. Toate aceste afirmații sunt greșite. Ideea că spitalul, conducerea acestuia și autoritățile locale nu au achiziționat și asigurat suficient echipament de protecție e o minciună”.

Testare de COVID-19, mai sigură lângă coșul de gunoi

Dar nu numai angajații se plâng de condițiile din spital. Și pacienții o fac. Tatăl lui Petăr și Olia Milanov a murit aici de COVID-19, acum câteva zile. Fusese adus la spital din cauza unei afecțiuni cardiace. Rudele Marianei trebuie să se testeze acum.

testare in fata spitalului
Bărbatul al cărui tată a murit de COVID-19 este testat în fața spitalului, pentru mai multă siguranță Foto: captură TV

Discuție Petăr Milanov cu asistenta Mariana:

Petăr: Chiar aici, lângă coșul de gunoi? Perfect...

Mariana: Care e problema? Mai bine aici decât lângă pacienții cu COVID-19. Acea femeie e siguranță infectată.

Până acum, Petăr Milanov nu a primit niciun răspuns la întrebarea dacă tatăl său a luat virusul din spital.

Petăr Milanov: „Timp de două zile nimeni nu mi-a răspuns la telefon și secția unde fusese internat tatăl meu a fost închisă. Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat. Cineva trebuie să plătească pentru cei care au avut de suferit din cauza deciziilor greșite. Trebuie plătite despăgubiri”.

Un medic din Vidin câștigă 440 de euro

Vidinul a fost puternic afectat de coronavirus. Orașul este situat într-una dintre cele mai sărace regiuni din țară, unde rata șomajului e foarte mare.

Între timp, unii angajați ai spitalului au demisionat. Iar autoritățile găsesc cu greu personal nou în asemenea perioadă. Dar primarul spune că motivul crizei sunt salariile mici.

„Vârsta medie a medicilor, asistenților medicali și a altor cadre medicale din spital este între 55 și 60 de ani. Câștigă 880 de leva, adică 440 de euro. Ce pot să spun? E jumătate din cât câștigă un șofer de autobuz aici”, spune Țvetan Țenkov, primarul din Vidin.

În privința condițiilor de igienă, spune primarul, situația de la spitalul „Sveta Petka” s-a îmbunătățit semnificativ.

„Este posibil ca situația să fi fost subestimată. Dar puteți vedea că au fost luate toate măsurile necesare. Toți cei din prima linie, adică 130 de oameni, au fost testați. Fiecare persoană”, susține Țvetan Țenkov.

Cadru medical, pus să plătească testul pentru COVID-19

Experiența Marianei în spital a fost cu totul alta. A vrut să afle dacă a fost infectată cu coronavirus la locul de muncă și i s-a spus că trebuie să plătească testarea.

„Am mers la secția de Microbiologie, pentru a cere un test rapid. Mi s-a spus că trebuie să achit 50 de leva, adică 25 de euro. Mi-au făcut și chitanță înainte să pot lua testul”, a povestit Mariana.

Chiar și după ce a trecut prin toate astea, Mariana nu vrea să demisioneze sau să plece din Vidin. Spitalul „Sveta Petka” e ca o a doua sa casă. Nici nu-și pune problema să renunțe.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...