Reacții politice după atacul de la Londra. Ce spun Trump, Mekel și Putin
Premierul Theresa May, care nu se afla la Londra, pentru că este în campanie electorală, a fost primul oficial care a comentat incidentele şi a adeverit temerile tuturor: Londra era din nou ţinta teroriştilor.
ACTUALIZARE 13:50 Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat duminică atacul de la London Bridge drept „şocant prin cruzimea şi cinismul lui” şi i-a transmis condoleanţe premierului Theresa May într-o telegramă, relatează agențiile The Associated Press şi Reuters, preluate de News.ro
Telegrama a fost postată pe site-ul Kremlinului.
„Preşedintele Rusiei şi-a exprimat încrederea că răspunsul comun la ceeea ce s-a întâmplat ar trebui să fie o consolidare a eforturilor comune în lupta împotriva forţelor terorii în întreaga lume”, a anunţat Kremlinul.
Președintele rus a transmis că este alături de familiile victimelor și și-a exprimat compasiunea și sprijinul.
Rusia a fost vizată de numeroase atacuri în ultimele două decenii, ultimul având loc la 3 aprilie, când un kamikaze s-a detonat în metroul din Sankt Petersburg, iar atacul s-a soldat cu 16 morţi.
ACTUALIZARE 11:15 Germania este „în mod ferm alături de Marea Britanie” după noul atentat de la Londra, soldat cu șase morți, a declarat duminică, la Berlin, cancelarul german Angela Merkel, care a exprimat simpatia și solidaritatea cu Regatul Unit din partea țării sale, scrie Agerpres.
„Suntem astăzi legați dincolo de toate granițele, prin teroare și durere, dar și prin determinare”, a declarat cancelarul într-un scurt comunicat.
„Confirm pentru Germania: în lupta împotriva tuturor formelor de terorism, suntem în mod ferm alături de Marea Britanie”, a adăugat ea. „În aceste clipe, mă gândesc cu solidaritate și compasiune la adresa prietenilor noștri britanici și la toți locuitorii Londrei", a mai declarat Angela Merkel, insistând că Germania este „fermă și hotărâtă” de partea Marii Britanii în lupta împotriva terorismului.
„Confirm că a avut loc un incident îngrozitor la Londra, pe care îl tratăm drept un potenţial act de terorism”, a declarat Theresa May, aflată în drum spre Londra, unde convocase deja celula de criză Cobra.
La rândul său, liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn a scris pe Twitter:
„Incidente brutale şi şocante au avut loc la Londra. Gândurile mele se îndreaptă către victime şi familiile lor”.
Şi primarul Londrei a reacţionat ferm.
„Condamn atacul în cei mai duri termeni posibili. Nu există justificare pentru astfel de acte barbare”, a scris Sadiq Khan pe contul său de Twitter.
Cum era de aşteptat, aproape imediat după atacuri, au apărut şi reacţiile externe.
Primele comentarii au venit de la preşedintele Statelor Unite, în două postări pe Twitter.
„Orice pot face Statele Unite, ca să ajute în situaţia de la Londra şi Marea Britanie, o vor face. Suntem alături de voi. Trebuie să fim inteligenţi, vigilenţi şi fermi. Avem nevoie ca instanţele să ne redea drepturile. Avem nevoie de interdicţiile de călătorie pentru un nivel superior de siguranţă”, spune șeful Casei Albe.
Donald Trump se referă în mesajul său la faptul că ordinele sale prezidenţiale prin care voia să instituie interdicţii de călătorie pentru cetăţeni din mai multe state musulmane au fost suspendate de justiţia americană, pe motiv de neconstituţionalitate.
Şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a transmis un mesaj londonezilor:
„În urma acestei tragedii, Franţa este mai mult ca niciodată alături de Marea Britanie. Gândurile mele se îndreaptă către victime şi apropiaţii lor”.
Tot pe Twitter a postat un comentariu şi premierul Canadei.
„Veşti îngrozitoare de la Londra în această seară. Monitorizăm situaţia”, scrie Justin Trudeau.
Citiți și: Teroare la Londra | Reacția președintelui Iohannis
- Etichete:
- atacuri londra iunie 2017
- atac londra 3 iunie 2017
- reactii londra terorism
- lideri politici londra atacuri
- trump atacuri londra
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News