Protestele fermierilor. Comisia Europeană are în vedere „o derogare temporară” de la regula privind terenul nelucrat

Data publicării:
tractor pe camp
Fermierii le cer producătorilor să nu speculeze programul "Rabla pentru tractoare" și să crească prețul. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a anunţat marţi că are în vedere adoptarea unei noi derogări de la regulile referitoare la terenul nelucrat prevăzute în Politica Agricolă Comună (PAC), care sunt criticate vehement de fermierii care protestează în întreaga Europă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Nouă Politica Agricolă Comună impune lăsarea a 4% din teren nelucrat. Executivul comunitar va examina joi o propunere referitoare la „o derogare temporară de la aceste reguli”, în continuarea scutirii acordată în 2023, ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.

Mai multe state europene, inclusiv Franţa şi România, au cerut o prelungire a acestei derogări.

La reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AGRIFISH), care a avut loc săptămâna trecută, la Bruxelles, ministrul român al agriculturii, Florin Barbu, a solicitat din nou derogări de la standardele 7 şi 8 privind bunele condiţii agricole şi de mediu (rotaţia culturilor şi condiţia de a lăsa nelucrată 4% din suprafaţa fermei), explicând că „atât timp cât noi nu putem rezolva problemele fermierilor români - vorbim aici de directive şi regulamentele Uniunii Europene - cred că trebuie să plecăm acasă atât noi, ca miniştri, cât şi comisarul european”.

„Mesajul este foarte clar: trebuie să luăm derogări de la GAEC 7 şi GAEC 8. Vorbim de GAEC 7 privind rotaţia de culturi, pentru că în România există ferme integrate vegetal cu zootehnie şi nu pot face lucrul acesta. GAEC 8 înseamnă 4% pârloagă teren în România. Spun acest lucru pentru că România la nivel naţional poate demonstra că are 10% pârloagă. Vorbim aici de 1,1 milioane de hectare care sunt neproductive şi de 800.000 de hectare care sunt necultivate în zona canalelor de irigaţii şi desecare. (...) Aşa cum şi în anul 2023 am avut derogare pe aceste două GAEC, solicităm şi în anul 2024 această derogare. Dacă nu putem lua această derogare în Consiliul de miniştri (al UE), cred că atât noi, ca miniştri, cât şi comisarul ar trebui să plecăm acasă, pentru că nu putem rezolva problemele fermierilor din ţările Uniunii Europene”, a declarat în data de 23 ianuarie ministrul Florin Barbu, înaintea Consiliului AGRIFISH.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...