VIDEO. Președintele Serbiei, contestat în stradă de mii de sârbi
Data actualizării: Data publicării:
Mii de sârbi au participat sâmbătă seara la proteste împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic şi a guvernului său în capitala Belgrad, a informat presa locală, relatează dpa și Agerpres.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Protestatarii au mers prin centrul oraşului şi s-au oprit lângă birouri ale preşedinţiei şi ale televiziunii de stat sârbe RTS, potrivit portalului de ştiri danas.rs.
Sâmbăta trecută, mii de persoane s-au adunat sub sloganul "Stop to Bloody Shirts" pentru a protesta împotriva violenţelor la adresa criticilor guvernamentali după ce liderul opoziţiei Borko Stefanovic a fost atacat luna trecută în oraşul Krusevac (sud).
Bărbaţi care purtau cămăşi negre l-au atacat pe liderul partidului de stânga cu un obiect de metal, rănindu-l grav. Cu toate acestea, Vucic a condamnat atacul, deşi adversarii lui continuă să-l acuze de acesta.
Ei susţin că retorica lui Vucic plină de ură împotriva adversarilor săi a creat un climat de violenţă în Serbia.