Preşedinta Parlamentului European cere să nu fie exclusă nicio ţară din negocierile pentru funcţiile la vârful UE

Data actualizării: Data publicării:
roberta metsola la o sedinta in parlamentul european
Roberta Metsola. Foto: Profimedia

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a apreciat joi drept "important" să nu fie exclus vreun stat membru al UE din negocierile pentru atribuirea funcţiilor de top în instituţiile UE, după ce şase lideri europeni reprezentând principalele familii politice pro-europene s-au înţeles deja într-un cadru restrâns asupra acestor numiri, provocând iritarea şefei guvernului italian, Giorgia Meloni, care s-a văzut ocolită la aceste discuţii, relatează agenţia EFE.

`Va fi important să avem o majoritate (de ţări) cât mai largă posibil, întrucât aceasta ne va ajuta să construim o majoritate în Parlamentul European. Va trebui să aşteptăm să vedem ce se întâmplă, dar cred că este important să nu excludem nicio ţară~, a explicat Roberta Metsola la o conferinţă de presă în prima zi a unui summit european la care cei 27 de lideri ai statelor UE discută numirile în instituţiile cheie ale blocului comunitar şi agenda strategică pentru mandatul rezultat în urma alegerilor europarlamentare.

Aceste numiri au fost deja convenite la o reuniune de negociere în cadru restrâns la care au participat şase lideri europeni din cele trei grupuri politice pro-europene, favorabile aprofundării integrării europene şi consolidării prerogativelor Bruxellesului, respectiv popularii (PPE), social-democraţii (S&D) şi liberalii (Renew). Conform înţelegerii, Ursula von der Leyen, din PPE, îşi va păstra postul de preşedintă a Comisiei Europene, cel de preşedinte al Consiliului European va reveni fostului premier social-democrat portughez Antonio Costa, iar şefa guvernului eston, liberala Kaja Kallas, va fi Înalt reprezentant pentru acţiune externă şi politica de securitate.

Cancelarul german Olaf Scholz a reprezentat la aceste negocieri grupul social-democraţilor, împreună cu premierul spaniol Pedro Sánchez, în timp ce grupul popularilor a fost reprezentat de premierii polonez şi grec, Donald Tusk şi Kyriakos Mitsotakis, iar cel al liberalilor de preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul interimar olandez Mark Rutte.

Premierul italian, Giorgia Meloni, al cărei partid face parte în Parlamentul European din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor europeni (ECR), nu a fost invitată, ea manifestându-şi deschis nemulţumirea şi a considerat acest mod de lucru o sfidare la adresa alegătorilor europeni, o poziţie asemănătoare fiind exprimată şi de premierul ungar Viktor Orban, notează EFE, citată de Agerpres.

Respectivul grup restrâns de şase lideri a format, potrivit şefei guvernului italian, o „oligarhie” care a făcut o înţelegere fără a ţine cont de mesajul transmis la urne de cetăţeni la alegerile europarlamentare din 6-9 iunie. Acest scrutin a confirmat un avans al formaţiunilor conservatoare eurosceptice, fără însă ca acestea să răstoarne majoritatea formată din grupurile popular, social-democrat şi liberal.

Aceste trei grupuri au împreună o majoritate de 399 din cei 720 de eurodeputaţi. Totuşi, unii dintre ei s-ar putea să nu urmeze consemnul de vot al partidului lor, astfel că, chiar dacă liderii europeni vor fi aprobat prin majoritate calificată numirea Ursulei von der Leyen, aceasta nu este deplin sigură că va obţine în Parlamentul European majoritatea simplă de care are nevoie la votul prevăzut pentru jumătatea lunii iulie, deşi ar putea beneficia şi de sprijinul eurodeputaţilor din grupul Verzilor.

De aici şi apelul preşedintei Parlamentului European - de asemenea membră a PPE şi care ar urma la rândul ei să-şi păstreze postul pentru cel puţin doi ani şi jumătate - de a obţine un sprijin cât mai larg în rândul liderilor europeni pentru a avea pe cale de consecinţă şi o majoritate cât mai largă în rândul eurodeputaţilor pentru numirile propuse.

Însă liderii europeni sunt divizaţi în privinţa acestei abordări, unii dorind un consens pentru a evita prejudicii pe termen lung, în timp ce alţii consideră că pot fi ignorate opiniile celorlalţi dacă pentru realegerea Ursulei von der Leyen se întruneşte în Consiliul European majoritatea calificată de 20 de state membre care să însumeze cel puţin 65% din populaţia UE.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...