Presa austriacă: Austria îşi menţine veto-ul la Schengen, negocierile continuă. Bulgaria şi România s-au bucurat prematur

Data actualizării: Data publicării:
Gerhard Karner face declarații
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner. Foto: Profimedia

Bucuria din România şi Bulgaria în legătură cu Schengen a fost aparent prematură. Contrar afirmaţiilor făcute joi de guvernele de la Bucureşti şi Sofia, guvernul federal austriac îşi menţine refuzul faţă de aderarea celor două ţări la zona Schengen, care permite călătoriile fără controale la frontieră. Negocierile sunt încă în curs de desfăşurare, a precizat joi după-amiază Ministerul de Interne de la Viena, ca răspuns la o solicitare a publicaţiei „Die Presse”, citată de News.ro.

România şi Bulgaria au anunţat un progres în negocierile cu Viena prin care urmăresc să o determine să-şi ridice veto-ul la care a recurs până acum pentru a se împotrivi unei extinderi a spaţiului Schengen. Ministerul de Interne de la Viena, însă, nu vrea să aibă nimic de-a face cu acest lucru, scrie Die Presse.

Şi Der Standard scrie că Ministerul de Interne de la Viena s-a limitat să precizeze joi că negocierile continuă în prezent.

Potrivit reprezentanţilor guvernamentali din România şi Bulgaria, s-a ajuns la un „acord politic” cu Austria privind extinderea Schengen. Conform acordului, Bulgaria şi România vor aplica acquis-ul Schengen la frontierele lor aeriene şi maritime începând cu martie 2024, a anunţat Ministerul român de Interne. Premierul Marcel Ciolacu a spus că se bucură că cetăţenii români se vor putea "bucura de avantajele spaţiului Schengen în transportul aerian şi maritim începând cu martie 2024". De asemenea, el s-a arătat convins că Bucureştiul şi Viena vor finaliza negocierile privind eliminarea controalelor la frontierele terestre în cursul anului viitor. Potrivit Ministerului român de Interne, decizia de principiu a fost deja luată la 23 decembrie şi discutată ulterior la nivelul UE. În comunicatul său de presă, Ministerul de Interne de la Bucureşti a mulţumit atât Comisiei Europene şi Preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, cât şi Ministerelor de Interne de la Viena şi Sofia pentru „discuţiile constructive” care au făcut posibil acest acord, rezumă Die Presse.

Ministerul austriac de Interne a subliniat însă joi că, în prezent, nu există negocieri privind aderarea la Schengen cu frontierele terestre şi, prin urmare, nu există niciun termen limită, scrie Der Standard.

În ceea ce priveşte intrarea în Schengen cu frontierele aeriene, Austria pune condiţii - o sporire a misiunii Frontex în Bulgaria şi bani de la Comisia Europeană pentru o protecţie solidă a frontierelor externe. Ministerul de Interne de la Viena a declarat pentru agenţia austriacă de presă APA că solicită, de asemenea, intensificarea controalelor la frontierele terestre şi vrea ca România şi Bulgaria să preia solicitanţii de azil, în special pe cei din Afganistan şi Siria.

Presa austriacă a consemnat şi declaraţiile premierului bulgar Nikolai Denkov. Acesta a declarat joi că Austria s-a angajat să continue negocierile privind aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre. După negocieri complicate, cele două ţări au ajuns la un acord de principiu cu Austria privind aderarea la Schengen pe cale aeriană şi maritimă, a declarat Denkov, potrivit agenţiei bulgare de presă BTA. Aceste negocieri vor fi însoţite de un sprijin semnificativ din partea Comisiei Europene pentru a proteja frontierele externe ale UE cu Turcia şi Serbia, pentru a reduce fluxul de migranţi ilegali către Europa, a adăugat Denkov.

Reacții în Austria

Între timp, Harald Vilimsky, şeful delegaţiei Partidului Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta) în Parlamentul European, a calificat acordul dintre România, Bulgaria şi Austria privind Schengen drept o "decizie greşită şi precară". "Ceea ce este vândut oamenilor drept "aderare treptată la Schengen" nu este altceva decât o nouă uşă deschisă pentru o migraţie ilegală neîngrădită în Austria şi, prin urmare, un risc clar de securitate pentru ţara noastră", a comentat Vilimsky acordul.

Potrivit politicianului austriac, această decizie ar duce la o nouă pierdere de control şi ar oferi noi oportunităţi pentru contrabandişti şi migranţi ilegali de a ajunge în Austria.

În schimb, Petra Bayr, purtătorul de cuvânt al SPÖ (social-democraţii austrieci) pentru politică externă, a descris înţelegerea la care au ajuns Austria, România şi Bulgaria de a pune în aplicare Acordul Schengen pe calea aerului şi pe mare începând cu luna martie drept o „uşurare maximă pentru manageri”.

„Personalul medical care călătoreşte în Austria din România şi Bulgaria nu vine cu avionul, ci pe uscat. Trebuie să facilităm urgent lucrurile, în special pentru aceşti importanţi lucrători calificaţi - în interesul lor şi al persoanelor care au nevoie de îngrijire în Austria", a declarat Bayr. Guvernul nu are în vedere nevoile şi preocupările austriecilor, altfel nu ar menţine obstacolele masive pentru îngrijitori, a adăugat ea.

În timp ce România şi Bulgaria anunţă că au undă verde pentru aderarea deplină la Schengen, Austria pune din nou frână. Soluţia de salvare a feţei a ministrului de interne (Gerhard) Karner se află pe un teren şubred. România şi Bulgaria au anunţat ieri, în mod fericit, un acord cu Austria în disputa legată de Schengen, spunând că lucrează la o aderare în etape. Viena nu vrea să ştie nimic despre acest lucru, se negociază şi nu se poate pune problema unei extinderi complete, constată într-un comentariu şi publicaţia Kleine Zeitung.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...