Planul de salvare economică, un nou eșec. Miniștrii de finanțe ai UE sunt în dezacord

Data publicării:
GettyImages-Christine Lagarde sefa FMI se ia cu mainile de cap
FOTO: Getty Images

Solidaritatea statelor europene pare a fi doar un slogan în acest moment. Statele din zona euro nu reușesc să se pună de acord cu privire la adoptarea unor noi măsuri de stimulare economică pentru atenuarea impactului provocat de pandemie.

Discuțiile dintre miniștrii de finanțe din zona euro au durat nu mai puțin de 16 ore, cu numeroase pauze, reluări şi negocieri bilaterale. Participanţii sperau să adopte un program de 500 de miliarde de euro.

Surse citate de agențiile internaționale de presă spun însă că au reapărut diviziunile între statele bogate din nord și cele mai sărace din sud.

Oficialii italieni cer punerea la comun a datoriilor făcute cu ocazia acestei pandemii. Practic, datoriile suverane ale statelor vulnerabile ar fi fost convertite în obligațiuni financiare ale Uniunii Europene.

Olanda se opune însă știind că, până la urmă, acestea vor fi plătite de economiile europene aflate pe plus.

Discuțiile vor fi reluate joi.

Dacă până la urmă vor cădea de acord, reacţia comună pan-europeană şi a guvernelor naţionale ar putea conduce la cel mai mare program de sprijin economic din lume, peste cel al Statelor Unite.

Mesaj de la președinta BCE, Christine Lagarde

În aceste condiții, preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a îndemnat statele europene, într-un articol de opinie publicat miercuri, să fie „umăr lângă umăr” pentru a răspunde crizei noului coronavirus cu măsuri bugetare, într-un moment în care se confruntă cu probleme în a ajunge la o înţelegere.

„Componenta bugetară ca răspuns la această criză este vital să fie suficient de puternică în întreaga zonă euro. Guvernele trebuie să fie umăr la umăr pentru a desfăşura ansamblul politicilor optime în faţa unui şoc comun de care nimeni nu este responsabil”, a scris Christine Lagarde într-un articol publicat pe site-ul cotidianul francez Le Monde.

Aceste afirmaţii au fost făcute exact în ziua reuniunii-maraton a statelor membre ale UE pentru a găsi un răspuns economic comun în faţa coronavirusului, reuniune care s-a încheiat însă cu un eşec. 

„Dacă nu se refac toate ţările, celelalte vor avea de suferit. Arătându-ne solidari, ne servim de fapt propriile interese”, a ţinut să sublinieze Christine Lagarde. „O aliniere totală a politicilor bugetare şi monetare şi egalitatea de tratament în faţa coronaviruslui sunt cel mai bun mijloc de a ne proteja capacitatea de producţie şi locurile de muncă, pentru a regăsi o rată a creşterii şi inflaţiei sustenabilă atunci când pandemia va lua sfârşit”, a mai afirmat preşedinta Băncii Centrale Europene.

Membrii Eurogrupului, instanţa care îi reuneşte pe miniştrii de finanţe din zona euro, urmează să discute din nou prin videoconferinţă joi spre seară.

(sursa: Agerpres)

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...