Manifestație anticorupție în Franța, inspirată de protestele din România

Data actualizării: Data publicării:
proteste

Organizatorii unei manifestații anticorupție programate duminică, în Paris, dar și în alte orașe din Franța, au făcut referire la protestele din România, unde participanții și-au făcut auzită vocea.

proteste

„Nu vom fi singurii care ne facem auziți. România, printre altele, oferă un serios exemplu în acest moment”, spun organizatorii „Adunării împotriva corupției aleșilor”, programată în Place de la Republique de la ora 16:00 (ora României).

Potrivit organizatorilor, protestul din Paris va fi unul pașnic, cetățenesc și nepartizan. Manifestanții vor cere ca legea să fie egală pentru toți și vor demonstra împotriva politicienilor care deturnează banii publici și se află în conflict de interese.

Aproape 6.000 de persoane au anunțat, pe Facebook, că vor participa la protestul din capitala Franței și 28.000 sunt interesați de eveniment.

Mișcarea „Osons causer” (Să îndrăznim să vorbim) organizează mitinguri împotriva corupției nu numai în Paris, ci în mai multe orașe din Franța. 

Ce i-a supărat pe francezi
 
În plin scandal legat de acuzațiile de corupție aduse fostului premier Francois Fillon, candidatul dreptei la alegerile prezidențiale, Parlamentul francez a adoptat o propunere de lege prin care se dublează perioada de prescripție pentru crime (20 de ani) și infracțiuni (șase ani). Numai că un amendament adăugat textului de lege plafonează la 12 ani prescrierea în cazul unor așa-zise infracțiuni „mai puțin vizibile” (abuz în serviciu, corupție, deturnare de fonduri publice).
 
Publicația „Le Canard Enchaîné” cita miercuri un înalt magistrat potrivit căruia prin acest amendament „s-a făcut un frumos cadou lumii oamenilor de afaceri. Este o autoamnistiere absolut incredibilă în contextul actual”, a spus magistratul, referindu-se la votul deputaților.
 
Astfel, pentru infracțiunile mai sus menționate, prescrierea nu se va calcula din momentul comiterii faptelor, ci din momentul în care „a apărut infracțiunea și a putut fi constatată”. Data-limită este fixată la 12 ani, după care faptele se vor prescrie. Numai că acest gen de infracțiuni sunt descoperite în general după mai mulți ani după ce au fost comise, schemele financiare puse în practică fiind deosebit de complexe. Prin urmare, dacă trec 12 ani, nu va mai putea fi declanșată niciun fel de urmărire penală. „Sunt cazuri care se întind pe 20, 30 de ani. La un anumit moment, justiția nu se mai încadrează în timp. Obiectivul era de a combate imprescriptibilitatea”, a explicat François-Noël Buffet, raportor pe această lege în Senat. În ceea ce privește amendamentul care i-ar proteja pe delincvenți, raportul conchide: „E adevărat că asigură o anumită protecție, dar asta e valabil pentru toată lumea și se evită ca procedura judiciară să dureze la nesfârșit”, a declarat senatorul. 
 
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri