Papa Francisc a intrat în contact cu un cardinal depistat pozitiv. Anunțul Vaticanului privind starea Suveranului Pontif

Data actualizării: Data publicării:
papa francisc la slujba
Papa Francisc la slujbă. Foto: Profimedia

Starea de sănătate a Suveranului Pontif este „supravegheată constant”, după ce Papa Francisc a avut o întâlnire cu un cardinal testat ulterior pozitiv, a anunțat mâna sa dreaptă, secretarul de stat Pietro Parolin, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Cardinalul filipinez Luis Antonio Tagle (63 de ani) a fost testat pozitiv cu noul coronavirus la sosirea cu avionul în Manila, pe 10 septembrie. Prelatul fusese primit într-o audienţă privată de papa Francisc pe 29 august.

Cardinalul Parolin şi-a arătat îngrijorarea luni pentru starea de sănătate a prelatului filipinez, care face parte din Curia Romană (administraţia centrală a Vaticanului) şi care s-a întors în ţara de origine cu ocazia „aniversării mamei sale”. „Să sperăm că nu este nimic grav”, a apus acesta, potrivit agenţiei de presă italiene ANSA.

„Papa este supravegheat constant”, a adăugat secretarul de stat, spunând că nu crede că suveranul pontif ar fi contractat virusul.

Papa Francisc discută fără să poarte mască facială cu persoanele care vin în audienţe la palatul apostolic.

Sfântul Scaun a confirmat faptul că papa Francisc a realizat teste pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus după ce un prelat, care locuieşte în aceeaşi reşedinţă cu suveranul pontif, a fost testat pozitiv în luna martie.

Cardinalul Pietro Parolin, numărul doi în ierarhia Vaticanului, care ieşea dintr-o întrevedere cu prim-ministrul italian Guiseppe Conte, a declarat că discuţiile au vizat situaţia din Liban, ţară în care acesta a efectuat recent o vizită.

Prelatul a relatat că şi el a venit în contact cu un membru al autorităţilor libaneze testat pozitiv la coronavirus.

„Am efectuat două teste ca să fiu sigur. Cu toţii suntem expuşi riscului, cred că trebuie să privim lucrurile cu un realism normal, să fim prudenţi, să nu exacerbăm lucrurile căci altfel ar trebui să ne închidem cu toţii în case şi să nu mai ieşim niciodată”, a mai comentat acesta.

Citește și: Papa Francisc: Plăcerea culinară și cea sexuală sunt pur și simplu de natură divină

Editor:B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...