De departe, cea mai impresionantă a fost cea de duminică seară. Încă în stare de şoc, francezii s-au strâns în Place de la Republique pentru a aduce un omagiu victimelor atacurilor teroriste de vineri. Sunetul unei petarde a declanşat panica. Oamenii au luat-o la fugă. Mulţi dintre ei au dat buzna într-un restaurant din apropiere. S-au împins peste mese. Unii s-au ascuns în băi.
Forţele de ordine au luat poziţia de luptă.
Cele mai dese dovezi ale panicii care a cuprins Occidentul sunt pe aeroporturi. Zeci de zboruri au fost întârziate, întoarse sau anulate din cauza unor alarme false.
Un pasager de la bordul unei alte curse aeriene care trebuia să zboare de la Washington la Paris a filmat cum o familie de musulmani a fost dată jos din avion, din cauza unor suspiciuni de terorism.
La puţin timp după ce avionul a decolat din Baltimore, un pasager a alertat o stewardesă. S-a plâns că familia respectivă s-ar comporta ciudat.
Avionul a fost întors pe aeroport. După aterizare, poliţia i-a dat jos pe cei trei membri ai familiei de musulmani, precum şi pe un alt pasager, devenit suspect şi el doar pentru că avea loc lângă cei trei.
„Chiar am crezut că o să explodeze avionul. A fost cel mai înfricoşător moment din viaţa mea. Avionul s-a oprit imediat, după care ne-au dus înapoi, iar pilotul a zis să rămânem calmi. Nu m-am rugat niciodată atât de mult în viaţa mea”.
Până la urmă, tot avionul a fost golit pentru inspecţie. Însă totul s-a dovedit a fi o alarmă falsă.