Orașul european în care se trăiește cel mai bine nu se află în UE. Ce oraș din România se află în top 10

Data actualizării: Data publicării:
Imagine din orașul Zurich
Zurich a ieșit pe primul loc în topul întocmit de UE al orașelor europene în care se trăiește cel mai bine. Foto: Profimedia Images

UE a întocmit un raport de 112 pagini bazat pe rezultatele unui sondaj realizat în perioada ianuarie-aprilie 2023 la care au participat 71.153 de locuitori din 83 de orașe din UE, state membre EFTA, Marea Britanie, Balcanii de vest și Turcia, scrie Politico. Cu toate că oamenii se declară în general satisfăcuți de orașul în care locuiesc, rezultatele sunt ceva mai slabe decât în 2019.

În medie, 9 din 10 oameni sunt satisfăcuți de condițiile de trai din orașul lor. Cei mai nesatisfăcuți au fost locuitorii orașelor Istanbul (65%), Atena (65%) și Palermo (62%).

94% dintre oamenii care locuiesc în Cluj-Napoca, Braga și Rostock (locurile 10-8) au spus că le place să trăiască în orașul lor.

Cu un sector al tehnologiei în plină expansiune și cu 73% dintre locuitori care spun că este ușor să îți găsești un loc de muncă în oraș, cel mai mare oraș din Transilvania se clasează pe locul doi în Europa ca oportunități de angajare.

De remarcat este și faptul că Cluj-Napoca se clasează pe locul 3 în Europa când vine vorba de procentul locuitorilor care consideră că nivelul de trai în oraș a crescut în comparație cu acum 5 ani (aproape 60%). Pe primele locuri se situează două orașe din Polonia (Białystok și Gdańsk), iar pe ultimele locuri sunt Roma (3%), Skopje (13%) și Bologna (14%).

Cluj-Napoka cityscape. Romania
Aproape 60% dintre locuitorii din Cluj-Napoca ce au participat la sondaj au considerat că nivelul de trai în oraș a crescut în comparație cu acum 5 ani. Foto: Profimedia Images

Braga a fost numită cea mai bună destinație turistică din Europa în 2021. Mai mult, orașul portughez este considerat foarte sigur – 84% dintre locuitori spun că se simt confortabil umblând noaptea singuri pe stradă – și un loc bun de trăit pentru imigranți, persoane în vârstă și femei cu copii mici.

Rostock este, de asemenea, un oraș bun de trăit pentru vârstnici și familiile cu copii mici – locul doi și șase în Europa la aceste capitole. 85% dintre locuitorii orașului german au spus că sunt satisfăcuți de jobul pe care îl au, clasându-se pe primul loc în Europa în această privință.

Geneva, orașul în care este cel mai greu să îți găsești o locuință la un preț accesibil

Pe locul 7 se află Geneva, unde 95% dintre locuitorii care au participat la sondaj au spus că sunt satisfăcuți de condițiile de trai. Cu toate că se situează în multe privințe pe primele locuri, orașul elvețian este pe ultimul loc în ceea ce privește găsirea unui loc în care să îți permiți să trăiești.

Doar 8% dintre locuitorii Genevei spun că este ușor să îți găsești o locuință la un preț accesibil. Unii dintre noi își mai aduc aminte de povestea virală a tânărului care lucra ca stagiar neplătit la ONU și care a fost nevoit să locuiască într-un cort pe malul Lacului Geneva din cauză că nu își permitea să plătească chiria.

Geneva-lac
Cu toate că se situează pe primele locuri la multe capitole, Geneva este pe ultimul loc în ceea ce privește ușurința cu care îți poți găsi o locuință la un preț accesibil. Foto: Profimedia Images

Se pare că temperaturile necruțătoare nu îi deranjează pe locuitorii orașului Stockholm, care se clasează pe locul 6. Orașul este considerat un loc bun de locuit și pentru membrii comunității LGBTQ+, fiind pe locul 7 în Europa la acest capitol, dar, la fel ca Geneva, mulți locuitori consideră că este un oraș în care este foarte costisitor să trăiești.

Gdansk este un oraș cu o importanță istorică foarte mare și deține unul dintre cele mai mari porturi din Marea Baltică. Orașul care a ieșit pe locul 5 este considerat bun de trăit pentru imigranții din alte țări și 92% dintre locuitori s-au declarat mulțumiți de ceea ce orașul are de oferit din punct de vedere cultural.

Leipzig s-a clasat surprinzător de bine, pe locul 4. Acest oraș din estul Germaniei este văzut ca fiind perfect pentru familiile cu copii mici, iar 83% dintre locuitori s-au arătat mulțumiți de calitatea aerului.

Orașele care au ieșit în top 3

96% dintre locuitorii din Copenhaga se declară mulțumiți de orașul în care trăiesc. Este un oraș sigur, dar, din nou, foarte scump. Copenhaga ar putea fi și cel mai puțin corupt oraș din Europa – doar 20% dintre locuitori cred că există corupție în administrația locală.

În Groningen se află cel mai mare bar din Europa – are o capacitate de 3.700 de persoane – ceea ce ar putea explica și nivelul mare al satisfacției locuitorilor săi. Groningen este văzut ca un loc foarte bun pentru imigranți și membri ai comunității LGBTQ+, având o mulțime de spații verzi.

Gdansk-oraș
Gdansk este un oraș cu o mare importanță istorică și deține unul dintre cele mai mari porturi de la Marea Baltică. Foto: Profimedia Images

Groningen este considerat un oraș curat și sigur, 86% dintre locuitorii care au participat la sondaj simțindu-se în siguranță când se plimbă singuri noaptea pe străzile orașului și fiind de părere că vecinii lor sunt în general oameni de încredere.

Locul 1: Zurich. Nicio surpriză aici. 97% dintre locuitorii din Zurich se consideră satisfăcuți de viața lor la oraș. Aceștia se bucură de o situație financiară bună, sunt mulțumiți de locul de muncă, transportul public, serviciile de sănătate, calitatea aerului – aproape toate lucrurile sunt pe placul lor.

Zurich este și cel mai bun oraș pentru LGBTQ+ și vârstnici. Singura problemă: doar 11% dintre locuitori cred că este ușor să îți găsești o locuință la un preț accesibil.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...