O idee: suspendarea exporturilor de arme către Rusia. Trupele care ocupă azi Crimeea s-au antrenat în Germania

Data publicării:
arme-3

Oficialii de la Bruxelles spun că printre sancţiunile îndreptate împotriva Moscovei pentru acţiunile militare din Crimeea s-ar putea număra la un moment dat şi o suspendare a exporturilor de arme europene în Rusia. Va fi însă o măsură greu de luat, căci interesele contrare sunt uriaşe.

 

În momentul în care Vladimir Putin a ordonat modernizarea armatei ruse după războiul din Georgia, producătorii de armament din Germania şi Franţa au fost marii câştigători. În 2011, autorităţile franceze au acceptat să livreze în Rusia armament în valoare de 1,6 miliarde de dolari. Printre echipamentele militare stipulate în contract se numărau şi două transportoare de asalt Mistral.

În plus, se pare că trupele ruseşti care ocupă astăzi Crimeea au fost antrenate într-un centru ultramodern construit de o companie germană. Centrul are capacitatea de a antrena 30.000 de soldaţi anual, iar performanţele acestora sunt analizate în condiţii reale de luptă. Doar cele mai dezvoltate armate ale statelor vestice beneficiază de asemenea spaţii de pregătire.

Oficialii polonezi s-au declarat îngrijoraţi de aceste afaceri. Exporturile de tehnică militară atât de avansată în afara NATO şi UE pot afecta oricând interesele de securitate ale aliaţilor. Şi totuşi, se pare că, indiferent de situaţia geostrategică, primează sumele fabuloase care se învârt în industria armamentului.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Foto Profimedia
Românii renunță la autoturismele electrice în favoarea celor hibrid. Ce mărci preferă europenii
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...