Bătrâna a fost înjunghiată de mai multe ori, apoi locuinţa ei a fost incendiată, cel mai probabil pentru ascunderea urmelor crimei.
Trupul neînsufleţit a fost descoperit de pompierii care au venit să stingă focul.
Două persoane au fost inculpate pentru crimă, iar procurorii spun că fapta a fost motivată de religia iudaică a femeii.
Principalul suspect este chiar un vecin, condamnat în trecut pentru viol şi agresiuni sexuale.
Comunitatea evreiască din Franţa, cea mai mare din Europa, a condamnat în termeni foarte duri crima şi a salutat faptul că procuratura a menţionat caracterul antisemit al crimei.
În 1942, când naziștii ridicau evreii francezi pentru a-i duce la Auschiwtz, Mireille Knoll alături de mama ei au reușit să scape în ultima clipă de lagăr, pentru că aveau pașapoarte de Brazilia.