Noi norme privind certificatul de vaccinare anti-COVID. Schimbările îi vizează pe minorii care călătoresc în UE

Data publicării:
certificat covid
Foto: Profimedia Images

Certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 ale minorilor nu vor expira după trecerea a 270 de zile de la administrarea seriei de vaccinare primară, a anunţat Comisia Europeană, care a adoptat marţi norme noi privind certificatul de vaccinare în temeiul Regulamentului privind certificatul digital al UE privind COVID-19, informează un comunicat al reprezentanţei CE în România.

Noile norme îi scutesc pe minori de la perioada standard de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare în urma seriei de vaccinare primară.

Deşi, în urma unei recomandări din partea EMA, a fost autorizat rapelul începând cu vârsta de 12 ani, nu toate statele membre recomandă în prezent administrarea dozei de rapel minorilor.

„Unul dintre cele mai mari avantaje ale certificatului digital al UE privind COVID este flexibilitatea cu care se adaptează la noile circumstanţe. În urma discuţiilor cu experţi din domeniul sănătăţii publice din statele membre, am decis că certificatele de vaccinare ale minorilor nu ar trebui să expire. Atunci când călătoresc, ei vor putea continua să utilizeze certificatul primit după seria de vaccinare primară”, a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.

La rândul său, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, a afirmat: „Pandemia nu a dispărut, iar vaccinarea rămâne o măsură vitală. Mesajul nostru nu s-a schimbat: vaccinaţi-vă, inclusiv cu dozele de rapel cât mai curând posibil. Vaccinarea salvează vieţi şi este esenţială pentru noi toţi”.

Excepţia pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani se va pune în aplicare în etapa de verificare, prin adaptarea aplicaţiilor mobile utilizate pentru verificarea certificatelor digitale ale UE privind COVID-19. Până la 6 aprilie 2022, statele membre trebuie să efectueze adaptările tehnice necesare pentru aplicarea acestei derogări, adaugă comunicatul menţionat.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...