Noi detalii în cazul brancardierului care își ucidea pacienții: sunt anchetate 50 de decese suspecte

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta italia

Într-un oraş din Sicilia, ambulanţa nu salva oameni, ci îi arunca în ghearele morţii. O anchetă jurnalistică a scos la iveală o înspăimântătoare reţetă de profit a unor mafioţi din Sicilia. Luau bolnavii în stadiu terminal din spital şi îi ucideau în ambulanţă, în drum spre casă. Făceau bani livrând cadavrele firmelor de pompe funebre. Cel puţin trei oameni au fost omorâţi astfel, dar cifra reală a victimelor ar putea fi de ordinul zecilor, se tem anchetatorii.

Totul începea pe holurile spitalelor din Biancavilla, în Catania. Ţinta mafioţilor erau bolnavii aflaţi pe patul de moarte. Aşteptau ca medicii să îi externeze pe muribunzi şi îşi ofereau serviciile.

Discuție cu un angajat al spitalului:

- Uite, aici este numărul. Încearcă să-i suni, sunt doar ei.

- Mă scuzați, dar pentru transportul pacienților acasă?

- Este o ambulanță.

- Dar sunt singurii care fac asta?

- Da, uite acolo numărul.

Numai că, pe drum, pacienţii mureau. O vreme, nimeni nu şi-a pus problema că la mijloc ar fi fost ceva necurat.

„În ambulanța asta se întâmplau de toate. Lucruri oribile. Erau ucise persoane prin introducerea de aer în vene, așa aerul ajungea direct la inimă și persoana respectivă murea de embolie. Fiind deja în agonie ei se gândeau că oricum pacienții nu suferă”, a spus un mafiot devenit informator.

Echipajul ambulanţei se oferea, sub pretextul dorinţei de a ajuta rapid familia îndurerată, să se ocupe de organizarea înmormântării.

„Ei lucrau împreună cu agențiile de pompe funebre, sunau firmele pentru a recomanda decedații. Cine dădea mai mult avea înmormântarea garantată. Care dădea 200 euro, care 300 şi tot aşa”, a mai spus mafiotul sub anonimat.

Procurorii italieni au primit toate informaţiile de la jurnalişti şi au arestat deja o persoană, iar alte două sunt cercetate. Cel puţin trei decese sunt puse pe seama grupării. Alte 50 de cazuri de morți suspecte sunt analizate.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Pedeapsa primită de un bărbat care a forțat o minoră bolnavă și orfană să se prostitueze, câștigând de pe...
Newsweek
Mai cresc pensiile la Mica Recalculare după înghețarea pensiilor? Casa de Pensii anunț de ultimă oră
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...