Foto Mitropolitul Muntenegrului, care a murit infectat cu coronavirus, a fost atins de mii de credincioși la funeralii

Data actualizării: Data publicării:
Un bărbat atinge corpul neînsuflețit al mitropolitului Amfilohije. Foto: Profimedia
Un bărbat atinge corpul neînsuflețit al mitropolitului Amfilohije. Foto: Profimedia

Mii de credincioșii au venit să se închine la sicriul deschis al mitropolitului Amfilohije Radovic, care a murit la finalul lunii octombrie de coronavirus, iar unii dintre ei atins corpul clericului, relatează Deutsche Welle. El susținea că pelerinajele sunt „vaccinul lui Dumnezeu”.

Cotidianul muntenegrean Vijesti relatează că miile de oameni „au ignorat în mare parte” măsurile de siguranță, la funeraliile care au avut loc duminică la catedrala ortodoxă din Podgorița.

inmormantare-Amfilohije-Radovic-profimedia-0566743163
Foto: Profimedia

Medicii au cerut autorităților să interzică înmormântarea cu public și cu sicriul deschis, numind evenimentul „un cuib al bolii”. Fără să țină cont de distanțarea fizică și majoritatea fără măști, foarte mulți credincioși au atins corpul neînsuflețit al mitropolitului, pe mâini și pe frunte.

După decesul acestuia, premierul desemnat Zdravko Krivokapic l-a descris pe Radovic drept „unul dintre cei mai mari dintre noi din acest secol”.

Zdravko-Krivokapic-inmormantare-Amfilohije-Radovic-profimedia-0566745019
Zdravko Krivokapic, la înmormântarea mitropolitului Amfilohije. Foto: Profimedia

Amfilohije Radovic, un naționalist sârb fervent cu o influență politică majoră, a fost diagnosticat cu COVID-19 în 6 octombrie și a fost internat de atunci într-un spital din Podgorița.

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, mitropolitul a apărut în mod regulat fără mască, în public, încălcând recomandările autorităților. În timpul ceremoniilor din luna mai pentru cinstirea unui episcop din secolul al XVII-lea, el a declarat că pelerinajul este „vaccinul lui Dumnezeu” și că „ar fi bine dacă oamenii de știință ar inventa un vaccin, dar înainte ca acesta să fie găsit, există un vaccin care a acționat de-a lungul secolelor”, referindu-se la pelerinaje.

femei-inmormantare-Amfilohije-Radovic-profimedia-0566743430
Foto: Profimedia

Muntenegru, o mică din țară din Balcani cu o populație de peste 600.000 de oameni, a depistat de la începutul pandemiei peste 18.000 de cazuri de coronavirus și peste 300 de decese asociate acestei boli. Duminică au fost raportate 275 de cazuri noi.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri