Matt Hancock, ministrul britanic al sănătăţii, a declarat joi că este îngrijorat de un al doilea val de infecţii cu coronavirus în Europa, subliniind că guvernul de la Londra nu va ezita să revină la măsurile de carantină, dacă va fi necesar, pentru a asigura securitatea sanitară în Marea Britanie.
„Sunt îngrijorat de un al doilea val (al epidemiei). Cred că puteţi vedea că un al doilea val a început să se propage în Europa şi trebuie să facem tot ce este posibil pentru a-l împiedica să ajungă pe aceste ţărmuri ca să-i facem faţă”, a spus Hancock, într-un interviu pentru Sky News, relatează Agerpres.
„Avem preocupări semnificative cu privire la cel de-al doilea val care începe să se propage în Europa. Şi nu este doar Spania... ci sunt şi alte ţări unde numărul de cazuri este în creştere. Suntem absolut hotărâţi să facem tot ce putem pentru a menţine această ţară în siguranţă”, a adăugat ministrul.
Marea Britanie a reimpus de săptămâna trecută o perioadă de carantină de 14 zile pentru persoanele care sosesc din Spania.
Alte ţări europene preferate de turiştii britanici pentru vacanţele lor de vară, cum ar fi Franţa, rămân exceptate de la măsura de carantină în stadiul actual al situaţiei epidemiologice, dar având în vedere că se observă o creştere a contaminărilor cu SARS-CoV-2, există temeri că şi cei care vin de acolo vor fi în curând supuşi unor măsuri de carantină.
Matt Hancock nu a nominalizat nicio altă ţară în afară de Spania în declaraţia sa.
Marea Britanie lucrează la modalităţi posibile de a scurta perioada de carantină impusă persoanelor care vin din Spania, în prezent de 14 zile, dar nu îşi va schimba liniile directoare în următoarele zile, a indicat ministrul britanic al sănătăţii într-un interviu acordat BBC.
„Lucrăm, testând persoanele în timpul carantinei, să aflăm dacă este sigur că le putem elibera mai devreme. Dar este prematur să facem un anunţ cu privire la acest subiect”, a mai spus el.